Trece anul până la deblocarea POS Transport

Eugen Teodorovici, ministrul fondurilor europene, aşteaptă „la finalul lui iunie, cel mai târziu la începutul lui iulie” decizia executivul comunitar privind o „eventuală” reluare a plăţilor pe Programul Operaţional Sectorial (POS) Transport şi pe POS Creşterea Competitivităţii Economice. El s-a întâlnit la Bruxelles, pe această temă, cu comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn. Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor, anunţă şi el, marţi, că Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi a transmis CE raportul favorabil pentru deblocarea POS-T” şi că întârzierea din februarie se datorează numai fostei conduceri a CFR SA.

„Pentru POS Transport, autorităţile române aşteaptă de la CE „fie o verificare, fie decizia de ridicare a presuspendării şi transmiterea banilor către România”, potrivit lui Teodorovici.

„În cazul celui de al doilea program, cel de competitivitate, urmează să trimitem CE până la sfârşitul lunii mai întregul pachet cu toate documentele care să ateste faptul că lucrurile s-au îndreptat. Fiind vorba de un program mai complex decât cel de transporturi şi cu mai multe ministere implicate, este posibil ca, în cazul POS CCE, executivul comunitar să aibă o abordare diferenţiată, respectiv să ia decizia de ridicare a presuspendării de la axă la axă. Este o abordare pe care Comisia o practică şi, în funcţie de cât de bine sunt documentele pregătite, poate să ia decizii diferenţiate în funcţie de axe”, a arătat ministrul fondurilor europene.

„Aşteptăm decizia pe ambele programele operaţionale undeva la finalul lui iunie, la începutul lunii iulie cel târziu”, a adăugat Teodorovici.

Relu Fenechiu este însă mai optimist, arătând că  deblocarea fondurilor pe POS-Transporturi e deja realizată.

“În mai puţin de 5 luni, de când am preluat acest minister, prin implementarea acestor măsuri am reuşit se deblocăm POS Transport şi astfel vom aduce în România peste 4 miliarde de euro. Prin investiţiile în infrastructură vom reporni programele europene, care în perioada 2007 – 2013, au atras doar 8%, adică 400 de milioane de euro din suma pusă la dispoziţie de către UE, de aproximativ 4,5 miliarde de euro”, declară el, într-un comunicat remis redacţiei.

Prin Scrisoarea de Întrerupere Plăţi (iunie 2012) şi Scrisoarea de Presuspendare (decembrie 2012), Comisia Europeană a stabilit pentru POS-T implementarea unui număr de 8 măsuri specifice cu termen 13 februarie 2013, dată limită conform scrisorii de pre-suspendare transmisă de Comisia Europeană.

Fenechiu dă vina pe fostul director general al CFR SA, Dimitris Sophocleous, pentru întârziere: “Vă reamintim că, în luna decembrie 2012, doar pentru o singură măsură se demarase procedura de implementare, iar în perioada martie – aprilie 2013, fosta conducere a CNCF “CFR SA” nu a derulat nicio procedură de achiziţie publică, blocând astfel implemetarea procedurilor operaţionale necesare procesului de evaluare a achiziţiilor publice”.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.