Tribunalul Bucureşti a respins sporul de pedeapsă pentru Adrian Năstase

Instanţa Tribunalului Bucureşti a respins, astăzi, solicitarea procurorilor de a-i da lui Adrian Năstase 1 an în plus de închisoare la pedeapsa de 4 ani primită în dosarul Zambaccian, deoarece este recidivist. Mai există însă o cale de atac, la Curtea de Apel Bucureşti, astfel că sentinţa nu este definitivă iar DNA va apela la aceasta.

Vom vedea, în final, care dintre Codurile juridice vor fi aplicate, cel vechi sau cel nou, deoarece noile prevederi sunt mult mai aspre în privinţa condamnaţilor care au recidivat.

Năstase a primit a doua condamnare în data de 4 ianuarie a.c., înainte de intrarea în vigoare a noilor Cod Penal şi Cod de Procedură Penală, astfel că ar putea rămâne sub incidenţa vechilor prevederi, în vigoare până la 1 februarie a.c..

Avocaţii săi pregătesc deja strategia de eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase, tot pe vechile prevederi ale legii. El are toate şansele să execute doar o treime din pedeapsa de 4 ani, adică 1 an şi 4 luni.

Tot o treime din pedeapsă  – circa 8 luni – a ispăşit din prima condamnare de 2 an, în dosarul Trofeul Calităţii, primită, de asemenea, pentru fapte de corupţie. Astfel, după ce a fost încarcerat în data de 26 iunie 2012, după acel circ de 6 zile cu tentativa de sinucidere şi internarea în Spitalul Floreasca la medicul de partid Şerban Brădişteanu, el a fost eliberat în 19 martie 2013, în aplauzele susţinătorilor veniţi în sala de judecată.

Graţiat, poate de Ponta

În 26 iulie 2012, pe vremea când USL îl suspendase din funcţie, preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu îl va graţia pe Adrian Năstase pentru că “este un caz emblematic” şi “o lecţie extraordinară pentru aparatul de stat românesc”. 

S-a dovedit însă ulterior că lucrurile nu stau chiar aşa iar corupţia este o boală grea. Au fost arestaţi mai mulţi politicieni şi înşişi judecători de la Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, pentru fapte săvârşite chiar şi în urmă cu 3 săptămâni, la jumătatea lui aprilie 2014.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.