Valentin Preda şi complicii, trimişi în judecată pentru mită la extinderea sistemului electronic de rovinietă al CNADNR

Fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor (în mandatele liberalilor Ovidiu Silaghi şi Relu Fenechiu) şi, anterior, consilier al primarului Radu Mazăre, Valentin Preda a fost trimis în judecată, astăzi, de procurorii DNA, sub acuzaţiile de “divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, trafic de influenţă şi complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.

În februarie anul trecut, Preda a fost ridicat de procurorii anticorupţie din faţa sediului Ministerului Dezvoltării, unde se ducea cu două plicuri maro în mână. Ulterior, DNA a anunţat că Valentin Preda este urmărit penal împreună cu un ofiţer de poliţie judiciară de la DNA Constanţa, Dan Manolachi, care anul acesta în data de 28 mai a fost deferit justiţiei într-un alt dosar de corupţie

Acum, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe fostul lor coleg de la DNA Constanţa şi în acest dosar, “la pachet” cu alţi 7 inculpaţi.

Pe scurt, în acest dosar Manolachi a fost desemnat de superiori să participe la un flagrant în care Preda urma să fie prins când primea şpagă 50.000 de euro, dar ofiţerul de poliţie judiciară din DNA Constanţa l-a sunat pe secretarul de stat în MT şi i-a divulgat operaţiunea.

Modelul Duicu

Mai mult, Manolachi a fotografiat documente ce conţineau informaţii secrete de stat şi le-a pus la dispoziţia lui Preda.

La schimb, Preda urma să-l ajute pe Manolachi să ocupe o funcţie de conducere la Poliţia Constanţa şi să-şi angajeze o rudă la Arhivele Naţionale – Serviciul Judeţean Constanţa – pe modelul Duicu.

Foame de bani în campania electorală

Preda urma să primească suma – din timpul flagrantului – prin intermediul Simonei Elena Hulubariu, inculpată şi ea, dar banii reprezentau doar o tranşă din cei 200.000 de euro pretinși de Preda de la Andrei Ştefan Caunii, a cărui firmă câştigase în asociere cu o alta licitaţia CNADNR pentru extinderea sistemului electronic de rovinietă, ca să intervină pentru urgentarea încheierii contractului.

Suma imensă cerută de Preda era justificată de acesta prin faptul că este campanie electorală (faptele petrecându-se în toamna lui 2012, înainte de parlamentare, când ministru al Transporturilor era Ovidiu Silaghi) și are nevoie de bani.

Manolachi a luat şi el şpagă 40.000 lei.

Redăm integral comunicatul DNA remis în această seară:

“Procurorii din cadrul DNA – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, a inculpaților:

1. MANOLACHI DAN EMIL, fost ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (trimis în judecată în altă cauză penală, în stare de arest preventiv), în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

– divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională; 
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; 
– luare de mită; 

2. PREDA RĂDUCU VALENTIN, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de:

– divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională; 
– trafic de influenţă; 
– complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;

3. CAUNII ANDREI ȘTEFAN, reprezentant al unei societăți pe acțiuni, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de: 

– cumpărarea de influenţă; 
– instigare la infracțiunea de spălare de bani; 
– instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată; 

4. VASILE OCTAVIA MIHAELA, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de: 

– fals în înscrisuri sub semnătură privată; 
– spălare de bani; 

5. IROFTE MARIUS, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată; 

6. RADU CĂTĂLIN, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de: 

– complicitate la trafic de influență; 
– complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată; 
– spălare a banilor; 

7. BOHÎLȚEANU TUDOR GABRIEL, consilier personal al ministrului Transporturilor, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență;

8. HULUBARIU ELENA SIMONA și CAZAN GEANINA LAVINIA, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

La data de 28.11.2012, inculpatul Manolachi Dan Emil, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, delegat într-un dosar penal să participe la constatarea unei infracțiuni flagrante de trafic de influență, l-a înștiințat, pe inculpatul Preda Răducu Valentin să nu se întâlnească cu inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel care urma să-i remită suma de 50.000 de euro – persoane vizate de cercetări – divulgând astfel acţiunea organizată de instituţia din care făcea parte.

Această sumă de bani urma să-i fie remisă prin intermediul inculpatei Hulubariu Simona Elena și reprezenta doar o parte din cei 200.000 euro pretinși de inculpatul Preda Răducu Valentin de la inculpatul Caunii Andrei Ştefan.

Suma de 200.000 de euro fusese solicitată de inculpatul Preda Răducu Valentin pentru a interveni, în luna octombrie 2012, pe lângă un martor, în vederea urgentării încheierii unui contract privind extinderea sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei, între CNANDR și o altă societate comercială.

În contul aceleiași sume de bani, în cursul lunii noiembrie 2012, inculpatul Preda Răducu Valentin trebuia să intervină, printr-un intermediar, pe lângă aceeași persoană pentru ca această companie să facă plata mai multor facturi în valoare de 16.437.061 lei, emise de firma respectivă, plată efectiv efectuată în data de 27.11.2012, pentru una dintre ele.

În acest sens inculpata Cazan Geanina Lavinia, în calitate de sef al cabinetului secretarului de stat – inculpatul Preda Răducu Valentin -, la solicitarea acestuia din urmă, în a doua decadă a lunii noiembrie 2012, în mai multe rânduri, l-a chemat pe unul dintre martori la cabinetul inculpatului anterior amintit, cerându-i să facă plata facturilor emise.

Pentru a disimula suma de 200.000 euro, care urma a fi remisă inculpatului Preda Răducu Valentin, inculpata Vasile Octavia Mihaela, în calitate de reprezentant al firmei lui Caunii Andrei Ştefan, a întocmit un document, semnat și de Radu Cătălin, în care a atestat date nereale cu privire la ziua întocmirii, precum şi operaţiunile cuprinse în conţinutul acestora, în sensul că serviciile la care se făceau referire nu au fost prestate.

Inculpata a beneficiat de sprijinul inculpatului Irofte Marius, angajat al aceleași firme, care a întocmit certificatul de acceptanţă parţială datat 02.07.2012, înscris în care a certificat date nereale cu privire la recepționarea unor servicii de către societatea în care își desfășura activitatea.

Sumele de bani amintite mai sus amintite au tranzitat firma administrată de Radu Cătălin, care a acceptat acest lucru. Mai mult, a făcut demersuri ca în data de 28.11.2012, să aibă disponibil în conturile sale suma de 50.000 de euro în vederea remiterii inculpatului Preda Răducu Valentin, ca primă tranşă din suma de 200.000 de euro, pretinsă pentru intervenţiile sale.

În aceeași calitate, de ofițer de poliție judiciară, delegat într-un dosar penal, la data de 18.02.2013, inculpatul Manolachi Dan Emil, a fotografiat documente ce conţineau informaţii secrete de stat – nivel strict secret şi le-a pus la dispoziţia inculpatului Preda Răducu Valentin, care intenţiona să le transmită unei persoane, vizată de cercetările din acel dosar penal.

Pentru aceste „servicii” inculpatul Preda Răducu Valentin urma să-l ajute pe inculpatul Manolachi Dan Emil să-şi angajeze o rudă, în cadrul Serviciului Judeţean Constanţa- Arhivele Naţionale şi să-l sprijine în ocuparea unei funcţii de conducere în cadrul IPJ Constanţa.

De asemenea, inculpatul Manolachi, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, a primit suma de 40.000 de lei, de la un martor denunțător, pentru a efectua acte premergătoare, potrivit delegării primite, într-un dosar penal, astfel încât să obţină o soluţie favorabilă martorului respectiv.

Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea: 

La data de 26 noiembrie 2012, Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu în legătură cu săvârşirea de către inculpații Caunii Andrei Ștefan, Bohâlțeanu Tudor Gabriel, Radu Cătălin și Preda Răducu Valentin a mai multor infracțiuni de corupție.

Din materialul probator, a rezultat că la data de 28.11.2012, inculpații Bohâlţeanu Tudor Gabriel și Radu Cătălin trebuia să se întâlnească cu inculpatul Preda Răducu Valentin pentru a-i remite, acestuia din urmă, suma de 50.000 de euro.

În acest scop, în dimineaţa zilei de 28.11.2012, avându-se în vedere iminența comiterii unei infracțiuni de corupție, a fost constituită o echipă complexă formată din procuror, ofiţeri de poliţie judiciară, echipă din care făcea parte și inculpatul Manolachi Dan Emil.

În perioada imediat următoare, în timp ce se desfășurau activități specifice, inculpatul Manolachi Dan Emil a vorbit la telefon cu o persoană, după care s-a întâlnit cu aceasta, mai întâi în fața sediului DNA București.

Ulterior, acestei discuții, persoana cu care s-a întâlnit inculpatul Manolachi Dan Emil a anunțat despre acțiunea DNA, atât pe inculpatul Preda Răducu Valentin, cât și pe inculpatul Bohâlţeanu Tudor-Gabriel, căruia i-a transmis să-și anuleze toate întâlnirile din ziua respectivă.

Precizăm că inculpații Preda Răducu Valentin și Bohâlţeanu Tudor-Gabriel, stabiliseră în prealabil ca, acesta din urmă, să predea suma de 50.000 euro inculpatei Hulubariu Elena-Simona, fapt care nu s-a mai realizat, urmare a celor prezentate mai sus.

După eşuarea constatării în flagrant a infracţiunilor, urmare a informaţiilor furnizate de inculpatul Manolachi Dan Emil, cercetările cu privire la aceste infracţiuni au continuat, stabilindu-se următoarele:

La data de 11.09.2010, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A. (în continuare CNADNR S.A.) a anunţat prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) organizarea unei licitaţii deschise pentru atribuirea contractului având ca obiect servicii aferent introducerii unui sistem informatic integrat, implementat la cheie pentru emitere, gestiune, monitorizare şi control a rovinietei.

Câștigătoarea licitației a fost o asociere dintre 2 societăți comerciale, una dintre ele fiind reprezentată de inculpatul Caunii Andrei Ștefan.

În perioada negocierilor dintre CNADR și firma câștigătoare a licitației, mai precis în perioada 24.09.2012 – 01.11.2012, inculpatul Bohâlțeanu Tudor Gabriel s-a întâlnit cu inculpatul Caunii Andrei Ștefan, la cererea acestuia din urmă.

Cu prilejul acestor întâlniri, inculpatul Caunii Andrei Ștefan l-a informat pe inculpatul Bohâlțeanu Tudor Gabriel cu privire la stadiul în care se aflau negocierile, arătându-se nemulțumit de faptul că se trenează această procedură.

Tot în contextul acestor discuții, inculpatul Caunii Andrei Ștefan l-a rugat pe inculpatul Bohâlțeanu Tudor Gabriel să-l informeze și pe inculpatul Preda Răducu Valentin, cu privire la stadiul negocierilor și la faptul că acestea trenează.

În cursul lunii septembrie 2012, directorul general a CNADNR, a avut mai multe discuţii, în acest sens, cu inculpatul Preda Răducu Valentin privind modalitatea în care decurg negocierile pentru atribuirea contractului de extindere a sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control a rovinietei prin negociere directă.

Într-un final, urmare a acestor intervenții, contractul a fost semnat de părți la data de 01.11.2012. 

Ulterior, la datele de 15 și 19.11.2014, firma câștigătoare a licitației, a emis 2 facturi fiscale în valoare de 16.437.061 lei, plata efectivă pentru una dintre ele fiind efectuată în data de 27.11.2012, urmare a diligențelor depuse de inculpații Preda Răducu Valentin și Bohâlțeanu Tudor Gabriel, pe lângă factorii de conducere din CNADR, la insistențele inculpatului Caunii Andrei Ștefan.

În acest context, inculpatul Preda Răducu Valentin i-a spus inculpatului Bohâlțeanu Tudor Gabriel că pentru intervențiile sale pe lângă persoane cu funcții de conducere din CNANDR, în vederea efectuării plății către firma respectivă, inculpatul Caunii Andrei Ștefan trebuie să-i remită 50.000 euro.

Tot în această perioadă, inculpatul Preda Răducu Valentin i-a spus inculpatului Bohâlțeanu Tudor Gabriel că are nevoie de o sumă mai mare de bani și i-a sugerat acestuia să-i transmită inculpatului Caunii Andrei Ștefan, că pentru intervențiile sale să-i remită în total suma de 200.000 euro, motivând că este campanie electorală și are nevoie de bani.

La rândul său, inculpatul Bohâlțeanu Tudor Gabriel i-a transmis inculpatului Caunii Andrei Ștefan această cerere venită din partea inculpatului Preda Răducu Valentin. 
Inculpatul Caunii Andrei Ștefan a acceptat să remită suma de 200.000 euro inculpatului Preda Răducu Valentin, numai în ipoteza în care va încasa o sumă mai mare de la CNANDR, propunând totodată să emită o factură cu o valoare mai mare, urmând ca CNANDR să facă plata și acestei facturi.

Urmare a acestor înțelegeri, la data de 19.11.2012, firma reprezentată de inculpatul Caunii Andrei Ștefan a emis o altă factură, în valoare de 12.212.787,80 lei pentru licenţe produse software standard.

Cu privire la ultima factură precizăm că societatea anterior amintită, nu avea documente justificative, respectiv proces-verbal de acceptanţă intermediară. 

Întrucât factura nu îndeplinea condiţiile legale de emitere, respectiv de plată, persoana abilitată din cadrul CNADR a luat hotărârea de a nu semna procesul-verbal de acceptanţă intermediară şi de a-l restitui împreună cu factura, la o dată ulterioară.

Prin urmare, având în vedere înţelegerea pe care a avut-o cu inculpaţii Bohâlţeanu Tudor Gabriel şi Preda Răducu Valentin, inculpatul Caunii Andrei Ştefan a emis această factură fără a efectua serviciile menţionate în înscris.

Inculpatul Preda Răducu Valentin, în mai multe rânduri, a intervenit în mod direct, atât pe lângă directorul general al CNADNR, cât şi în mod indirect, prin intermediul inculpatei Cazan Geanina Lavinia, pe lângă alte persoane din conducerea CNADR, pentru ca această companie să facă plata facturilor emise de firma inculpatului Caunii Andrei Ștefan.

Ulterior, inculpații Bohâlţeanu Tudor Gabriel și Caunii Andrei Ștefan au stabilit modalitatea în care urmau să se remită, în viitor, sumele de bani, respectiv prin intermediul uneia dintre societățile inculpatului Radu Cătălin, către Preda Răducu Valentin.

S-a hotărât că, după momentul în care CNADNR făcea plăţile către societatea inculpatului Caunii Andrei Ştefan, această din urmă trebuia să facă, la rândul său, plăţi pentru lucrări fictive către una din societăţile inculpatului Radu Cătălin.

Pentru a duce la îndeplinire acest plan, s-a stabilit ca inculpata Vasile Octavia Mihaela, în calitate de reprezentant al firmei lui Caunii Andrei Ştefan să se întâlnească cu inculpatul Radu Cătălin şi să încheie un contract fictiv cu o dată calendaristică anterioară, potrivit căruia societatea acestuia ar fi prestat servicii către prima societate.

Cu această ocazie, inculpata Vasile Octavia Mihaela i-a spus inculpatului Radu Cătălin că o să consemneze, ca data de încheiere a contractului,o zi din luna februarie sau martie 2012, motivând că a ajuns la această soluţie pentru a justifica suma pe care o încasa firma acestuia.

Cu alte cuvinte, pentru serviciile consemnate în contract, firma inculpatului Radu Cătălin nu ar fi putut încasa 200.000 de euro într-o singură zi. 

Potrivit planului infracţional, după ce CNADNR făcea plata către firma inculpatului Caunii Andrei Ştefan, acesta trebuia să remită suma de 200.000 euro către inculpatul Preda Răducu Valentin prin intermediul societății inculpatului Radu Cătălin.

O altă problemă pe care au întâmpinat-o inculpații Bohâlțeanu Tudor Gabriel și Radu Cătălin, era aceea că nu puteau să retragă din bancă, în aceeași zi, respectiv 28.11.2012, suma de 200.000 euro, motiv pentru care au stabilit să-i remită inculpatului Preda Răducu Valentin doar o primă tranșă, respectiv 50.000 euro.

La data de 28.11.2012, inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel trebuia să se întâlnească cu inculpata Hulubariu Elena Simona pentru a-i remite acesteia suma de 50.000 de euro destinată inculpatului Preda Răducu Valentin.

Întâlnirea nu a mai avut loc din cauza motivelor expuse anterior. 

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui număr de 435 părți sociale, deținute de inculpatul Caunii Andrei Ștefan la societatea comercială respectivă, reprezentând cota sa de participare la beneficiile și pierderile societății, alături de instituirea sechestrului asigurator asupra unei clădiri, situată în situat în mun. București, ce are valoarea de inventar în sumă de 6.184.568,88 lei, bun imobil aflat în patrimoniul firmei respective.

De asemenea s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile mobile/imobile, aflate în proprietatea/posesia inculpatului Manolachi Dan Emil, până la concurenţa sumei de 40.000 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de a se menține măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul MANOLACHI DAN EMIL și de a se menţine măsurile asiguratorii”.

Cine este Valentin Preda

Valentin Preda a rămas secretar de stat în Ministerul Transporturilor din primăvara lui 2012, când liberalul Ovidiu Silaghi a devenit ministru în Guvernul Ponta I, el continuându-şi mandatul şi sub Relu Fenechiu, în Guvernul Ponta II.

O singură sincopă a avut: în 6 ianuarie 2013 a fost demis, pentru a fi însă reîncadrat, ulterior, pe aceeaşi funcţie.

Amintim însă că Preda a fost secretar de stat şi în perioada 2007-2008, în timpul mandatului de ministru al Transporturilor al altui liberal – Ludovic Orban, în Guvernul Tăriceanu II.

Asta nu înseamnă că este liberal, ci pesedist. Aşa se explică şi de ce, după venirea Guvernului Boc la putere, în alianţă cu PSD (decembrie 2008-septembrie 2009) fostul secretar de stat a făcut parte, timp de doi ani, din Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.

Consilierul lui Mazăre

Din ianuarie 2010 şi până în luna mai 2012, Valentin Preda a fost consilierul lui Radu Mazăre, primarul PSD al municipiului Constanţa.

Potrivit CV-ului de pe site-ul Ministerului Transporturilor, Valentin Preda este licenţiat în drept şi are un masterat în “Ştiinţe penale” la Universitatea “Spiru Haret”.

Preda mai este inginer diplomat în profilul inginerie navală şi navigaţie şi în profilul inginerie economică specializarea inginerie managerială.

Avere

Potrivit ultimei declaraţii de avere, depusă în 18 mai 2012 şi în care prezenta veniturile obţinute în anul anterior, 2011,  Preda Răducu Valentin arată că nu deţine nici terenuri, nici case sau apartamente şi nicio maşină. Preda are doar un cont de 23.000 de lei şi altul de 35.500 de euro,  şi nicio datorie.

A acordat însă 3 împrumuturi:

* 634.807 lei firmei Ro-De Parteners SRL

* 148.700 euro firmei Rhein Main Vertriebs

* 15.000 lei unei persoane fizice – Pârvulescu Gabriel Valentin (consilier local PSD).

Din anul 2011 până în 18 mai 2012 a obţinut următoarele venituri:

* 23.293 lei de la Primăria Constanţa, pentru funcţia de consilier al primarului Radu Mazăre

* 694 lei din cea de membru în CA al  Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa

* 2.680 lei din funcţia de consilier juridic la notarul public Bratu Daniel Dumitru

* 1.600 lei alocaţie pentru copil.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.