Pantograf Siemens de 600 kW

Siemens lansează seria e-Line OnBoard, un pantograf pentru încărcarea bateriilor electrice deosebit de silențios pentru autobuzele electrice, potrivit pentru puteri de încărcare de până la 600 kW.

Testele au fost deja finalizate, noul pantograf este gata pentru producția de serie

Încărcătorul cu pantograf poate fi folosit pentru încărcare ocazională pentru o perioadă scurtă de timp și curenți mari sau pentru încărcare la depou dar curenți mai mici.

Acestea fiind spuse, este mai probabil ca sistemul să-și găsească cea mai utilă aplicație pe traseu acolo unde vecinii pot reacționa negativ la zgomotul de încărcare. Potrivit Siemens, noul pantograf se caracterizează printr-un zgomot foarte scăzut la contactul cu placa de încărcare și la coborârea pe acoperișul autobuzului. Potrivit producătorului, acest lucru se realizează printr-un design special și elemente de cuplare care absorb zgomotul la capul de încărcare. Siemens susține că dispozitivul are cea mai silentioasă formă de contact din clasa sa, cu un nivel de zgomot maxim de 54 dB la o distanță de zece metri.

Deși pantograful acceptă acum până la 600 kW, firma germană spune că transmiterea unor curenți de încărcare și mai mari este planificată ca o etapă de dezvoltare în viitorul apropiat. Pantograful e-Line OnBoard are o greutate de mai puțin de 90 de kilograme, un „design rezistent la uzură” și o funcție de autocoborâre disponibilă opțional. El are are de dimensiunile de instalare de 600×630 mm, ceea ce îl face compatibil mecanic cu instalarea pe autobuzulele existente. Echipate cu noul pantograf de încărcare Siemens, autobuzele electrice se pot încărca în aceeași poziție relativă față de stația de încărcare, ceea ce înseamnă că marcajele deja existente nu trebuie neapărat schimbate, explică Siemens.

Dan ATHANASIU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.