Afacere cu handicap la Sibiu, in cercetarea Politiei

 

Peste 500 de persoane suspectate de obtinerea frauduloasa de certificate de handicap sunt in cercetarea Politiei Sibiu, iar doua dintre dosare au fost deja trimise Parchetului Tribunalului Sibiu, pentru infractiuni de luare si dare de mita. Printre cazurile cercetate se afla persoane publice care au obtinut fraudulos certificate de handicap, majoritatea avand \”astm bronsic\”.

Martin Bottesch, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Sibiu, a anuntat joi, in sedinta CJ, ca 207 persoane au fost in cercetare penala la Politie. \”Esantionul verificat a fost, in cea mai mare parte, luat din evidenta Politiei. Persoane care deja se aflau in cercetare la Politie au fost verificate de catre Comisia Superioara. Din 207 persoane aflate in cercetare penala la Politie, au fost verificate 107, din care 86 nu au certificat obtinut in mod legal. Aceste cifre nu se extrapoleaza la intreaga populatie a persoanelor cu handicap, a fost o categorie speciala de persoane cu handicap care a fost verificata, acolo unde au existat suspiciuni sau chiar probe de frauda\”, a declarat Bottesch.

El a precizat ca, dupa ce verificarea primului esantion s-a dovedit cu probleme la acordarea certificatelor de persoana cu handicap, a mai fost creat un altul, fiind verificate alte sute de persoane. \”A doua categorie verificata provine, in mare parte, tot din evidenta Politiei. Este vorba de peste 300 de persoane, dintre care s-a constatat ca 57% nu au obtinut certificatul in mod legal\”, a adaugat presedintele CJ Sibiu.

Bottesch a cerut infiintarea unei comisii formate din membrii ai Consiliului Judetean, care sa verifice atat activitatea Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, cat si pe cea a Serviciului de Evaluare Complexa din cadrul DGASPC Sibiu. Cu alte cuvinte, un supracontrol al acestor comisii, care au facut acte legale. De altfel, verificarile efectuate in perioada august-septembrie 2011 de Comisia Superioara de Evaluare din Ministerul Muncii au fost determinate, in principal, de solicitarea Inspectoratului Judetean de Politie Sibiu – Serviciul de Investigare a Fraudelor. In aceste dosare au fost facute cercetari pentru \”prezumtia savarsirii infractiunilor de dare/luare de mita, trafic de influenta si inselaciune \”. \”La Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Sibiu sunt cercetari in curs de desfasurare pe aceasta tema. Deocamdata, pentru a nu perturba bunul mers al anchetelor, nu se pot oferi date din aceste dosare\”, a declarat, joi, inspectorul Luciana Baltes. Potrivit acesteia, Serviciul de Investigare a Fraudelor a trimis deja Parchetului Tribunalului Sibiu doua dosare pe aceasta tema, in care doua persoane din Sibiu sunt invinuite de fapte de coruptie.

Aproape 300 de persoane cu handicap din Sibiu, printre care si personalitati publice locale, au primit certificatul de incadrare in grad de handicap in mod fraudulos, Comisia Superioara de Evaluare estimand ca prejudiciul ajunge la zeci de milioane de lei, anunta, miercuri, Ministerul Muncii. Majoritatea persoanelor publice din Sibiu care au primit in mod fraudulos certificate de handicap sufereau, teoretic, de astm bronsic si bronhopneumopatie cronica, beneficiind astfel de deducerea impozitului pe venit sau de pensionare anticipata, potrivit Ministerului Muncii.

 

Personalitati publice incadrate in mod fals ca persoane cu handicap

 

In raportul Comisiei Superioare din cadrul Ministerului Muncii sunt enumerate personalitati publice care au fost incadrate ca persoane cu handicap in mod fals. Printre acestea sunt fostul presedinte al CEPAH (Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap) Sibiu, dr. Ioana Filip, medici cu inalta reputatie profesionala – Lucia si Sorin Iuga -, consilieri ai Consiliului Judetean – Maria si Ioan Anghelina -, fosti directori din cadrul Primariei Sibiu – printre care Tiberiu Tant, fostul director al SC Drumuri si Prestari in Constructii (DPC) -, fostul director general al Directiei Muncii, Aurel Badiu, salariati ai DGASPC (Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului) Sibiu, inclusiv cu functii de conducere in cadrul acesteia- Izabela Toma, Maria Garlonta, Mirela Brote, dr. Anca Iordache, Elena Cismasiu, Victoria Radoiu, Vasile Hentes -, un director de la o firma de asigurari – Aurel Florea – si membrii familiei acestuia, precum si sotia unuia dintre medicii care eliberau certificatele medicale (dr. Garlonta).

Conform purtatorului de cuvant al DGASPC Sibiu, Beatrice Muntean, 8 dintre angajatii institutiei nu se incadreaza intr-un grad de handicap. \”Din 25 de persoane, fosti si actuali angajati ai institutiei care aveau certificate cu handicap, in urma controlului din septembrie s-a stabilit ca 8 persoane nu se incadrau, 7 persoane au trecut de la handicap accentuat la mediu, 4 persoane au ramas cu acelasi grad de handicap, la 3 le-a fost suspendat dreptul, unul a fost amanat pentru control, un altul nu s-a prezentat, iar un altul, desi avea certificat de persoana cu handicap, nu beneficia de prestatii sociale\”, a declarat, joi, Beatrice Muntean.

Eliberarea certificatelor de incadrare in grad de handicap a inceput in 2005, iar cei verificati nu au putut prezenta acte medicale de la debutul bolii, nici nu au putut preciza ce tratamente au urmat. De asemenea, in peste jumatate dintre cazuri s-a decis acordarea gradului de handicap permanent dupa o singura evaluare, contrar prevederilor legale, potrivit Ministerului Muncii. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.