Amenzi de 1 miliard de lei si 59 de TIR-uri cu tigari, confiscate

 

Captura-record in prima saptamana din martie: politistii au confiscat peste 171.600 de pachete de tigari, au indisponibilizat 59 de mijloace de transport, au aplicat 482 de amenzi contraventionale in valoare de peste 970.000 de lei si au inregistrat peste 65 de lucrari penale, in care sunt cercetate 144 de personae. Operatiunile s-au desfasurat la nivel national si au avut ca scop principal combaterea contrabandei cu tigari.

 

In cadrul actiunilor comune desfasurate de Inspectoratul General al Politiei, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, Inspectoratul General al Jandarmeriei, Directia Generala Anticoruptie, cu sprijinul informativ-operativ al DGIPI, au fost confiscate 3.433.460 de tigarete, respectiv 171.673 de pachete. Cea mai mare parte a tigaretelor confiscate – 1.246.780 – a fost descoperita in mijloacele de transport, restul fiind indisponibilizata in urma actiunilor desfasurate in piete/targuri, a perchezitiilor domiciliare si a controalelor in magazinele duty-free.

Au fost aplicate 482 de sanctiuni contraventionale, in valoare totala de 970.530 de lei si au fost inregistrate 67 de lucrari penale, in care sunt cercetate 144 de persoane, impotriva a 107 dintre acestea fiind inceputa urmarirea penala. De asemenea, au fost indisponibilizate 59 de mijloace de transport implicate in activitati ilegale.

Totodata, au fost verificate 986 de societati comerciale, realizate 526 de filtre rutiere si noua de perchezitii. La nivel national, s-au desfasurat 167 de actiuni in zonele de frontiera, 518 in piete si targuri, 488 pe rute de transport si 219 in alte zone. Zilnic, in activitati, au fost angrenati, in medie, 2.071 de politisti, 141 de jandarmi, 165 de politisti de frontiera si 55 de lucratori din alte structuri.

De la inceputul anului, structurile MAI au confiscat, la nivel national, 41.388.160 de tigarete (aproximativ 2.069.408 pachete). In acest interval, au fost inregistrate 535 de lucrari penale, fiind cercetate 933 de persoane, dintre care 110 au fost retinute si 65 arestate, se arata intr-un comunicat remis redactiei. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.