Asistență gratuită pe tren oferită persoanelor cu mobilitate redusă

CFR Călători amintește, de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi (3 decembrie), că angajații săi asigură pasagerilor cu mobilitate redusă, GRATUIT, la cerere, servicii de asistenţă la transportul cu trenul.

Este vorba despre următoarele servicii oferite: însoțire în incinta gărilor, rezervare locuri speciale, asistenţă la urcarea/coborârea în/din tren și la bordul trenului.

Pentru a beneficia de aceste servicii, pasagerii trebuie să completeze un formular tip, disponibil la punctele de vânzare ale CFR Călători și pe pagina de internet a companiei. Cererea se depune cu cel puțin 48 ore înainte de plecare (conform Regulamentului CE nr. 1371/2007), cu precizarea tuturor detaliilor necesare (date de identificare, dizabilitate, servicii necesare, datele trenului de plecare/sosire, precum şi ale trenului de legătură, dacă este cazul). 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.