Circulația camioanelor va fi interzisă pe Valea Oltului, în în timpul zilelor de weekend (vineri, sâmbătă și duminică), de la 1 iulie până pe 31 august, dar și pe sensul Constanța-București al Autostrăzii Soarelui (A2), în zilele de luni ale sezonului estival, în intervalul orar 12:00-22:00.
Noile restricții ce urmează a fi introduse apar în proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor și Infrastructurii și ministrului Afacerilor Interne pentru modificarea Ordinului MT și MAI nr. 1249/132/2018, lansat în consultare publică pe site-ul MTI.
Pe de altă parte, proiectul prevede, la solicitarea asociațiilor profesionale ale operatorilor de transport rutier, reducerea intervalului orar de aplicare a restricțiilor instituite pe:
- sectorul București-Constanța al A2, în ziua de vineri, în perioada 01 iulie-31 august, de la ora 12.00 la 22.00, față de 06.00-22.00, în prezent;
- în zilele premergătoare zilelor de sărbătoare legală, pe sectorul București-Constanța al A2 și pe sectorul Pitești-Râmnicu Vâlcea-Veștem al DN7, de la ora 18.00 la 22.00, față de 16.00-22.00, în prezent.
Într-o scurtă descriere a noilor reglementări, MTI precizează că interzicerea circulației vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decȃt cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe sectorul cuprins între Pitești (intersecția DN7 cu DN7C) – Rȃmnicu Vȃlcea – Veștem (intersecția DN7 cu DN1) a fost solicitată de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Vȃlcea, în urma analizelor realizate cu reprezentanții IPJ Vȃlcea, „avȃnd în vedere blocajele rutiere care au loc pe sectorul Rȃmnicu Vȃlcea-Sibiu al DN7, precum și numărul foarte mare de accidente soldate cu victime care au loc pe acest sector”.
Inițiativa este susținută de Secretariatul General al MAI. La rândul său, Direcția Rutieră din cadrul IGPR „consideră oportună introducerea restricției”, cu următoarele argumente:
„Conform datelor de trafic, actualizate pentru luna august 2021, pe sectorul cuprins între Pitești și Râmnicu Vâlcea al DN7, media zilnică variază între 26.149 vehicule etalon și 46.654 vehicule etalon, iar pe sectorul cuprins între Râmnicu Vâlcea și Veștem al DN7, media zilnică variază între 23.118 vehicule etalon și 63.353 vehicule etalon. Nivelul de serviciu pe sectoarele menționate este „F”, caracterizat prin viteza medie de circulație mai mică de 35 km/h, flux de trafic forțat și instabil, libertate nulă de manevră a conducatorilor auto și congestie în trafic.
În urma consultării structurii teritoriale de poliție rutieră și a verificărilor efectuate, Direcția Rutieră a constatat că pe sectorul Rȃmnicu Vȃlcea-Sibiu al DN7 valorile de trafic depășesc cu mult nivelul de serviciu al drumului, viteza de deplasare a vehiculelor fiind redusă indiferent de numărul de polițiștii implicați în activitatea de fluidizare a traficului rutier, principalele ambuteiaje fiind create de autovehiculele destinate transportului de mărfuri, acestea avȃnd o lungime mare și un demaraj lent”.
Nu în ultimul rând, proiectul de ordin prevede actualizarea atât în titlu, cât și în tot cuprinsul ordinului și în titlul anexei nr. 1 a sintagmei „drumuri naționale europene (E)” cu sintagma „drumuri internaționale (E)”, conform prevederilor art. 6 alin. (1) pct. c) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Ma minunez cati oameni destepti au participat la acest rezultat !
In lipsa unor solutii de deplasare alternative viabile, se pare ca transportatorilor nu le mai ramane decat sa-si monteze aripi la camioane !!!
Lasand ironia deoparte, nu inteleg de ce acesti multi oameni destepti nu se revolta pentru a se construi de urgenta cai de rulare cu capacitate suficienta pentru necesarul nostru de deplasare si deasemenea ca nu se revolta la toate furaciunile si risipa banului public.