CE a prelungit finantarea pentru Autostrada Deva – Orastie

 

Comisia Europeana a aprobat, in 7 iunie, solicitarea autoritatilor romane de extindere, pana la 31 decembrie 2012, a termenului de eligibilitate a cheltuielilor proiectului de construire a autostrazii Deva-Orastie.

 

Investitia se afla in pericol de a pierde finantarea prin intermediul ISPA – instrument ce acorda bani proiectelor de pre-aderare. Valoarea contractului pentru executia celor 32,8 km este de 228,65 milioane euro, din care 113,7 milioane reprezinta finantare ISPA. Lucrarile au inceput abia in aprilie anul acesta, desi decizia CE de finantare a fost emisa pe 13 decembrie 2004. In 11 octombrie 2006, cum executia autostrazii nu incepuse, memorandumul de finantare al Deciziei a fost modificat, cu finala de eligibilitate 31 decembrie 2010. Contractul pentru construirea acestui tronson de autostrada a fost semnat insa abia in 9 noiembrie 2010, astfel ca a fost nevoie de un nou termen. Potrivit Ministerului Transporturilor, prelungirea lui a fost decisa de CE in baza datelor prezentate de partea romana, prin care se confirma ca proiectul poate fi finalizat pana la 31 decembrie 2012.

Magda SEVERIN

Foto: Jean-Mihai PALSU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.