Constructor pentru Centura de Sud Timișoara

CNAIR a desemnat, în 27 februarie, compania italiană Tirrena Scavi S.p.A drept câştigător al licitației pentru construirea Variantei de Ocolire Sud a Municipiului Timişoara.

Oferta câștigătoare este de 272.432.921,95 lei, fără TVA.

Durata contractului este de 150 luni, din care 6 luni proiectare, 24 luni execuţie şi 120 luni perioada de notificare a defecţiunilor (garanţie conform duratei ofertate în cadrul factorului de evaluare).

Contractul va putea fi semnat după epuizarea perioadei de depunere a contestaţiilor sau după soluţionarea eventualelor contestaţii.

“Obiectul contractului este proiectarea şi execuţia a 25.690 km de drum național nou la standarde europene. Pe lângă beneficiile locale, acest proiect are ca principal scop fluidizarea traficului intern dar şi acelui internaţional de tranzit care intră în țară prin zona Stamora Moravița, se desfășoară pe DN 59, ajunge în zona Timişoara și se îndreaptă către centrul țării pe DN 6 sau pe sectoarele de autostradă Arad – Timișoara – Lugoj”, precizează CNAIR.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.