COVID-19. Pierderi nete de 152 milioane USD pentru Grupul MOL, în T1

Stocurile mari și pierderile din cursul valutar au condus la raportarea unei pierderi nete de 152 milioane USD pentru Grupul MOL, în primul trimestru din 2020, ca un prim semnal al crizei generate de pandemie.
 
Operațiunile de bază au funcționat la un nivel solid până la jumătatea lunii martie, așa cum este reflectat de rezultatul operațional CCS EBITDA de 622 milioane USD. Însă pandemia a afectat grav toate liniile de business, în ultimele 2-3 săptămâni ale lunii martie, iar situația s-a deteriorat în continuare în aprilie.
 
Din cauza mediului extern imprevizibil, țintele orientative privind rezultatul EBITDA în 2020 au fost retrase, iar țintele privind cheltuielile de capital au fost reduse cu peste 25%.
 
Zsolt Hernádi, CEO și Chairman al MOL, a comentat rezultatele: „Covid-19 remodelează și dirijează lumea și industria energetică. Pandemia și criza economică care urmează se vor reflecta asupra performanței noastre generale din 2020. Persoanele fizice și companiile au intrat într-o perioadă de incertitudine pe care probabil nu ne-am imaginat-o niciodată. În timp ce luptăm împotriva pandemiei și facem tot posibilul pentru a ne proteja angajații, clienții și partenerii noștri, depunem eforturi pentru a ne asigura că Grupul MOL poate continua să funcționeze chiar și în scenarii extreme și poate ieși în cele din urmă și mai puternic din această criză. Colegii noștri dedicați, activele de înaltă calitate, bilanțul solid și modelul nostru de afaceri integrat solid ne vor ajuta să navigăm prin aceste ape tulburi. Am luat deja o serie de decizii dificile care ne vor ajuta să ne conservăm numerarul, să ne menținem lichiditatea și flexibilitatea financiară și să profităm de oportunitățile care pot apărea în drumul spre normalizarea situației.”
 
Iată rezultatele financiare ale Grupului MOL în T1, trasmise redacției:
 

Segmentul Upstream în T1: Din cauza prețurilor extrem de scăzute ale petrolului de la începutul lunii martie, rezultatul EBITDA în sectorul Upstream a scăzut la 185 milioane USD în T1. Producția de petrol și gaze s-a situat la 110 mii de barili echivalent petrol pe zi, în scădere cu 4% față de aceeași perioadă din 2019, ca rezultat al declinului natural al producției. În T1, MOL, în calitate de operator, a descoperit o rezervă de gaze într-un perimetru offshore din Norvegia, cu o estimare preliminară a resurselor care pot fi recuperate între 12 și 71 milioane de barili.

 
Actualizare aprilie: MOL a finalizat cu succes achiziția unei participații a Chevron în Azerbaijan, achiziționând o participație de 9,57% în câmpul petrolier ACG și o participație de 8,9% în gazoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan. Noile măsuri implementate în ceea ce privește costurile operaționale și de capital au condus la scăderea rapidă a nivelului la care costurile de producție sunt acoperite în jurul unui preț al petrolului de 25 USD pe baril. În Pakistan, perimetrul TAL înregistrează în acest moment o producție la 50% din capacitate, în condițiile închiderii de rafinării ca urmare a scăderii cererii. Prețul mediu al petrolului Brent a fost de aproximativ 18,5 USD pe baril în aprilie, mai puțin de jumătate din nivelul primului trimestru, iar prețul gazului natural a continuat să scadă, ceea ce înseamnă perspective în scădere pentru trimestrul al doilea.
 
Segmentul Downstream în T1: Rezultatul operațional EBITDA CCS s-a dublat până la 295 milioane USD în Q1, pornind de la o bază redusă și fiind sprijinit de dublarea marjelor de rafinare. Proiectul fabricii de polioli a atins un nivel de realizare de 60% la finalului primului trimestru. Pandemia afectează lanțul de aprovizionare al proiectului și face tot mai dificilă mobilizarea forței de muncă. Impactul exact asupra proiectului nu poate fi estimat deocamdată, dar sunt așteptate întârzieri.
 
Actualizare aprilie: Rafinăriile au funcționat la 70-75% din capacitate în aprilie, iar instalațiile de cracare cu abur la 90% din capacitate. Marja de rafinare s-a situat la 9 USD pe baril în aprilie, dar a scăzut recent; marja în segmentul petrochimic a fost de 500-600 EUR pe tonă de la jumătatea lunii martie. Toate rutele logistice și sistemele sunt operaționale.
 
Segmentul Consumer Services în T1: Rezultatul EBITDA a crescut cu 4% în forinți (a stagnat la 88 milioane USD exprimat în dolari), dar restricțiile de deplasare și scăderea cererii în ultimele 2-3 săptămâni ale lunii martie au anulat creșterile înregistrate anterior în T1, atât în ceea ce privește marjele pe segmentul carburanților, cât și al produselor non-fuel.
 
Actualizare aprilie: Vânzările de carburant au scăzut cu aproximativ 35-40% la nivelul întregii rețele, dar recent au început să-și revină treptat. Marja pe vânzările de produse non-carburant a scăzut inițial, dar vânzările de produse alimentare s-au îmbunătățit în ultimele săptămâni, iar gama de produse a fost diversificată. Vânzările non-fuel din ultima perioadă sunt cu 10-20% sub nivelul de anul trecut.
 
Segmentul Gas Midstream în T1: Rezultatul EBITDA a crescut cu 9% comparativ cu primul trimestru al anului trecut, la 71 milioane USD, susținut de creșterea volumelor și scăderea cheltuielilor operaționale. Volumele transportate intern cu fost constante, în timp ce exporturile au crescut cu 39% în T1. Cheltuielile operaționale au scăzut ca urmare a costului mai mic al consumului tehnologic, în linie cu prețurile de achiziție în scădere.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.