CTPark Cluj II, o nouă hală livrată

CTP a livrat o nouă hală: de 8.000 mp, în CTPark Cluj ll, către Ursus Breweries.

Iată precizările, în comunicatul remis redacției:

CTPark Cluj II este situat în localitatea Florești, în apropiere de Cluj-Napoca, și va ocupa o suprafață totală de 30.000 m². Construirea parcului se derulează în trei etape, prima fiind finalizată în septembrie 2018. Celelalte două etape au fost deja demarate și se află în diferite stadii de dezvoltare.

Noile spații sunt dezvoltate după cele mai înalte standarde tehnice existente la ora actuală pe piață, menite să reducă semnificativ costurile operaționale și să diminueze impactul asupra mediului înconjurător. Acesta este cel de al doilea parteneriat încheiat între CTP și Ursus Breweries, după livrarea unui depozit de 14.000 m² în CTPark Timișoara II, în noiembrie 2017.

Daniel Paraschiv

“Suntem încântați de extinderea parteneriatului cu Ursus Breweries, în zona de vest a țării.
CTPark Cluj II va fi unul dintre cele mai moderne parcuri și oferă deja, în spațiile finalizate, facilități la cele mai înalte standarde ale pieței. Județul Cluj este una dintre zonele cele mai dezvoltate ale țării, din punct de vedere economic. Numeroasele cereri pe care le-am primit de la clienți din regiune, ne-au determinat să demarăm construcția celui de-al doilea parc industrial și logistic pe care îl deținem aici, după cel din Apahida”, a declarat Daniel Paraschiv, Business Development Manager pentru Transilvania al CTP Romania.

CTPark Cluj II va include doar spații de clasă A, în dezvoltarea cărora sunt folosite cele mai noi tehnologii ecologice. În prezent, din suprafața totală de 30.000 m², 8.000 m² au fost deja finalizați și livrați, urmând ca în cea de-a doua și a treia etapă, să fie finalizați câte 11.000 m², disponibili pentru închiriere. Spațiile pot beneficia de compartimentare flexibilă, în funcție de nevoile clienților, de la 2.000 m² până la 10.500 m².

Depozitele din CTPark Cluj II oferă facilități peste standardele pieței: halele vor avea o deschidere de 145,4 m și o înălțime utilă de 12 m, ceea ce le va permite chiriașilor să beneficieze de mai mult spațiu de depozitare și acces facil.

CTPark Cluj II este poziționat strategic la ieșirea din oraș, pe sensul de mers Cluj-Napoca – Oradea, cu acces direct din DN1 și Drumul European 60. Parcul este construit pe un teren cu o suprafață de 65.000 de m². Acesta este al doilea parc dezvoltat în apropiere de Cluj-Napoca de CTP, primul fiind CTPark Cluj I, în Apahida.

Despre CTP

CTP este un dezvoltator și administrator full-service de proprietăți comerciale, specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală și de Est. CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu peste 4,5 milioane de metri pătrați de spații de clasa A, în peste 80 de puncte strategice.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu peste 800.000 m² suprafață închiriabilă, situați în zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.