Cum va arata Bucurestiul peste 25 de ani

 

Arhitecti, urbanisti, sociologi, economisti, geologi, ingineri si specialisti in domeniul aplicatiilor informatice si modelarii matematice in planificarea urbana si sociala, coordonati de arhitectul-sef al Capitalei, Gheorghe Patrascu, lucreaza la un plan de dezvoltare a urbei in urmatorii 25 de ani. Termenul lung este justificat de faptul ca orasul trebuie sa recupereze in primii ani o serie de pasi pentru a putea intra ulterior pe un fagas armonios de dezvoltare. In cadrul proiectului denumit “Conceptul Strategic Bucuresti 2035”, specialistii isi propun sa formuleze o viziune asupra viitoarei Capitale, fondata pe echilibrul intre cresterea economica, conservarea si punerea in valoare a patrimoniului natural si cultural, dar si pe respectul fata de mediul inconjurator si calitatea vietii.

 

Luni a avut loc prima intalnire publica a grupului de lucru, la care a participat si primarul general Sorin Oprescu, care a punctat importanta unei strategii unitare de dezvoltare a Capitalei. “Aceasta intalnire este importanta intrucat ne-am angajat la realizarea unui nou PUG (Plan Urbanistic General, n. red.). De 20 de ani tot vorbim despre cum ar trebui sa arate Bucurestiul. Viziunile specialistilor sunt de multe ori diferite, dar as vrea sa intelegeti ca este foarte grea si lupta cu birocratia. De-a lungul celor 3 ani de mandat m-am confruntat cu o serie intreaga de pareri ale arhitectilor”, a declarat edilul-sef.

Oprescu a apreciat ca societatea civila “a inceput sa reactioneze elegant si frumos, si sa propuna strategii alaturi de Ministerul Dezvoltarii”. “Astept de trei ani de zile sa incepem sa comunicam lumii care sunt parerile profesionistilor in domeniu. Am constatat in ultimul timp o efervescenta de idei, cu participarea societatii civile, sub conducerea unor oameni de un profesionalism imbatabil. Prin participarea lor, se contureaza clar strategia pentru urmatorii 25 de ani si, mai mult decat atat, este inceputul intrarii in normalitate. Strategia va lua forma institutionala a PUG-ului si speram ca la sfarsitul anului sa fim intr-un stadiu avansat, astfel incat in anul 2012 acesta sa poata fi aprobat de Consiliul General al Capitalei”, a mai spus Oprescu.

Edilul sef a criticat modul in care s-a construit in ultimii 20 de ani, fiind de parere ca in acest interval de timp a primat interesul privat in detrimentul celui general. \”Ma gandesc la cedarea interesului general si asezarea pe primul loc a interesului privat, a constructiilor private, si uite ce a iesit dupa 20 de ani in zonele centrale si periferice ale Capitalei\”, a acuzat Oprescu.

 

Arh. sef Patrascu: “Ar fi indicata o reglementare a Capitalei la nivel guvernamental”

Arhitectul-sef Gheorghe Patrascu a aratat ca prima intalnire publica intr-un cadru tehnic al “Conceptului Strategic Bucuresti 2035” are rolul de a prezenta o evolutie a proiectului si de a dezbate o varianta care sa poata fi acceptata de catre specialisti. “Ultima strategie (de dezvoltare a orasului, concretizata prin elaborarea PUG-ului, n. red.) a fost aprobata in 1999, dar intre timp s-a schimbat contextul, atat pe plan intern, cat si pe plan extern. Aici ma refer in primul rand la aderarea la Uniunea Europeana. Din dorinta de a fi siguri de implementarea noii strategii, ne propunem ca aceasta sa aiba si o componenta de monitorizare, astfel incat sa fie urmarit modul in care se aplica, pe etape”, a spus Patrascu.

El a aratat ca ar fi indicata o reglementare a Bucurestiului la nivel guvernamental, avand in vedere contextul din Romania, unde partea de cooperare intre autoritati este foarte slaba si uneori dezinteresata. \”Exista metropole care au aceasta legiferare la nivelul Guvernului. Si, pe undeva e logic, pentru ca Bucurestiul nu este important numai pentru bucuresteni, ci si pentru tara, fiind Capitala Romaniei, o capitala europeana si un pol de dezvoltare regional\”, a spus arhitectul-sef al Capitalei.

Elaborarea studiului, al carei cost nu va depasi 200.000 de euro, va dura un an si va stabili directiile de dezvoltare a transportului si modalitatile de construire – adica o gestionare mai coerenta a spatiului destinat circulatiei si constructiilor -, precum si politicile privind spatiul verde. Potrivit initiatorilor, in lipsa unei planificari spatiale integrate in teritoriul din jurul Capitalei, activitatile si noile ansambluri de locuinte se acumuleaza continuu si dezordonat de-a lungul principalelor drumuri de legatura a Bucurestiului cu tara. Acest proces necontrolat a dus la fragmentarea teritoriului, la agravarea problemelor de trafic, la scaderea sanselor de dezvoltare a localitatilor din apropierea Bucurestiului si la concentrarea poluarii.

 

Noul PUG mai asteapta

Cat priveste noul PUG, arh. Patrascu a anuntat ca licitatia a fost anulata, urmand ca zilele acestea sa inceapa procedurile de organizare a unei alte licitatii. Reamintim ca PUG-ul Bucurestilor, aprobat in anul 1999 in timpul mandatului de primar general al lui Traian Basescu, a expirat la sfarsitul anului 2009, el fiind valabil doar 10 ani. Insa adoptarea unui nou Plan Urbanistic General se dovedeste deosebit de anevoioasa. Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat, printr-o hotarare, la finele anului 2010, mentinerea in vigoare a vechiului PUG pe intreaga perioada a pregatirii licitatiei generale a noului PUG.

Situatia nu este unica, o treime din municipalitatile din tara avand PUG-ul expirat. Din acest motiv, dar si pentru ca autoritatilor locale le lipsesc fondurile pentru finantarea unor noi astfel de planuri-strategii de dezvoltare, in februarie anul acesta, la propunerea ministrului Dezvoltarii Regionale, Elena Udrea, Guvernul a aprobat prin ordonanta modificarea si completarea Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul. Concret, valabilitatea Planurilor Urbanistice Generale a fost prelungita cu 2 ani. ”In lipsa unor PUG-uri valabile, este foarte greu sa ai o viziune de dezvoltare urbanistica, de dezvoltare a patrimoniului construit pe viitor. De aceea, atunci cand este vorba de investitii cu adevarat valoroase pentru comunitate, modificarile pe care le-am facut (prin ordonanta, n.r.) permit prelungirea PUG pentru o perioada de 2 ani, in asa fel incat aceste investitii cu adevarat importante pentru comunitate sa nu fie blocate”, argumenta atunci Elena Udrea.

Magda SEVERIN

Foto: Jean-Mihai PALSU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.