Drumurile din Mehedinti, asfaltate cu 60 de milioane de euro

Judetul Mehedinti va primi, incepand cu luna iulie, 60 de milioane de euro din totalul de 4 miliarde de euro prevazuti in Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii pentru modernizarea drumurilor judetene si de interes local, a anuntat, joi, premierul Emil Boc, aflat in vizita la Drobeta Turnu Severin. La aceasta suma se vor adauga 10 de milioane de euro pentru lucrari de alimentare cu apa si canalizare, precum si 30 milioane de euro pentru crese.

“Banii vor fi utilizati pentru modernizarea acestui judet, din care: lucrari de infrastructura rutiera, drumuri judetene comunale si de interes local, aproximativ 60 de milioane de euro, lucrari de alimentare cu apa si canalizare, circa 30 de milioane de euro pentru cresa, iar pentru apa, canalizare, alte 10 milioane de euro. Cu alte cuvinte, sunt bani de la bugetul de stat care vin sa completeze investitiile din judetul Mehedinti si care, in acelasi timp, sa aduca locuri de munca si dezvoltare economica”, a precizat Emil Boc, la Primaria Drobeta Turnu Severin.

El a laudat programul edilului Constantin Gherghe de reabilitare a 118 strazi din oras. “M-am bucurat sa intru intr-un judet si intr-un municipiu care arata ca un santier, ceea ce inseamna ca este initiativa judeteana si locala, este capacitate de a trage fonduri europene, in special, dar si alte resurse pentru modernizare. Inseamna ca sunt oameni potriviti la locul potrivit pentru administrarea judetului si a municipiului. Venind, am vazut programul de modernizare a strazilor, mi-am amintit de vremurile cand eram primar al municipiului Cluj Napoca si am derulat un program similar. Sunt convins ca ceea ce face si domnul primar aici, cu programul celor 118 strazi, va fi un lucru extrem de benefic pentru ce inseamna unitatea locala si pentru modernizarea municipiului”, a spus Emil Boc.

Centura Drobeta-Turnu Severin, gata la vara

Prim-ministrul a amintit si “vestea buna” adusa locuitorilor municipiului de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu: “Incepand cu 1 iulie vor scapa definitiv de cosmarul traficului greu. Dupa cei 8 km din soseaua de centura finalizati anul trecut, mai sunt 4 km, ce vor fi gata pana in vara. Varianta ocolitoare pentru trafic greu va da posibilitatea fiecarui cetatean sa se bucure mai mult de oras, iar domnului primar sa mai salveze de la intretinerea strazilor si sa faca alte investitii cu banii pe care ii cheltuia cand traficul greu trecea prin municipiu.

Probleme cu fondurile europene

Primarul Gherghe a anuntat ca municipalitatea a primit 25 de milioane de euro de la Ministerul Dezvoltarii, prin programele europene, iar Emil Boc atat a asteptat: “Fac apel de aici, dintr-un municipiu si dintr-un judet unde lucrurile merg bine, pentru toate autoritatile locale din Romania: sa respecte graficele si termenele de implementare a proiectelor si de absorbtie a fondurilor europene. Fara rambursari efective, fondurile europene practic nu sunt cheltuite; partea de prefinantare este doar o componenta, rambursarea efectiva inseamna utilizarea banilor europeni”, a avertizat el.

Boc a precizat ca sunt semnate contracte pe fonduri structurale de peste 12 miliarde de lei. “Nu stam la fel de bine cu capitolul rambursari si plati din proiecte europene. Marea provocare pe care o au autoritatile locale in acest moment o reprezinta implementarea acestor proiecte, care se semneaza si care trebuie sa aduca banii europeni, aici, la noi acasa. Din 12 miliarde avem plati facute in jur de 2 miliarde, din care doua treimi reprezinta prefinantarile. Adica, numai o treime reprezinta rambursarile efective din 2 miliarde, ceea ce e foarte putin in raport cu asteptarile si nevoile pe care tara le are. Romania are in continuare cateva sanse de crestere economica, prin cel putin patru solutii de baza: banii de la buget – 35 de miliarde de lei, banii europeni – cel putin 12 miliarde de lei in implementare”, a insistat premierul.

Emil Boc vrea autoritati locale “creative si curajoase” pentru PPP

Emil Boc nu a ratat ocazia de a aminti despre aprobarea, in Guvern, a primelor 20 de proiecte nationale ce se vor derula multianual, in parteneriat public – privat (PPP), si a facut apel la autoritatile locale sa fie “creative, curajoase” si sa “intre” in aceste proiecte de investitii.

“Fac un apel catre toate autoritatile locale din Romania sa fie creative, curajoase si sa intre in aceste proiecte in regim public – privat, pentru a-si completa modernizarea infrastructurii sau a obiectivelor de interes local si judetean pe care le au. Sa nu aiba ezitari, pentru ca, asa cum nici europenii nu au avut, asa nu trebuie sa avem nici noi, si sa putem oferi locuitorilor din municipii, din judete, sansa unor servicii de calitate sau a unor lucrari de infrastructura la nivel european. Acum cadru legal exista, important este ca aceasta initiativa sa fie dusa de la nivel guvernamental si la nivel judetean si local”, a spus el.

Premierul a explicat apoi de ce este important parteneriatul public – privat: “Pentru ca nevoile de modernizare ale tarii sunt multiple, banii de la buget sau din fonduri europene nu ne ajung, si atunci trebuie utilizat acest instrument pe care l-au utilizat toti din Europa. Capitalul si investitia privata sunt mana in mana cu institutia si autoritatea publica pentru realizarea unui obiectiv de interes general. Ca este vorba de o autostrada, de un spital regional de urgenta sau de o hidrocentrala, sau de o termocentrala sau de alte obiective locale, important este sa existe initiativa si capacitatea de a atrage resurse private pentru modernizarea tarii. Nicaieri in lume modernizarea nu se face numai cu bani publici. Peste tot se utilizeaza acest instrument in care fiecare castiga pe componenta lui: statul isi modernizeaza infrastructura si pune la dispozitia cetateanului lucrari de calitate, investitorul isi recupereaza in timp, prin utilizarea infrastructurii respective, investitia pe care o face. Iar din acest ansamblu castiga economia si tara, pentru ca are locuri de munca, mai multe impozite, taxe care se platesc si un beneficiu colectiv. Necazul este ca, pana acum, acest instrument a fost foarte putin utilizat in Romania, pentru ca nu s-a avut curajul necesar sa se mearga pe aceasta optiune. Noi am decis sa adoptam si legea si sa dam si primul semnal national cu primele 20 de proiecte”, a conchis el.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PALSU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.