Efectele scumpirii materialelor de construcții. Soluțiile ARCA

Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA) salută revenirea pe agenda publică a temei referitoare la creșterea galopantă a prețurilor materiilor prime pentru construcții și la consecințele directe asupra implementării contractelor de infrastructură. 

„Apreciem orice demers care va duce la îmbunătățirea și eficientizarea legislației privind achizițiile publice. Până la finalizarea unui astfel de proces, atragem atenția că există soluții punctuale, pe termen scurt, prin care se pot evita blocajele. În prezent, Legea achizițiilor publice conține mecanisme de abordare și corectare a situațiilor în care prețurile cresc accelerat. Aceste prevederi trebuie să fie aplicate nediscreționar de către autoritățile centrale și locale, iar Guvernul trebuie să fie intransigent în acest sens”, a declarat Vlad Vameșu, președintele ARCA.

Ce propune ARCA:

Aplicarea formulei polinomiale de actualizare a prețurilor, care ia în considerare principalele materii prime, materiale și costurile forței de muncă din contractele de achiziție publică în derulare; 

Obligarea autorităților contractante să actualizeze valorile estimate ale investițiilor publice la data lansării licitației;

Formulele de escaladare a prețurilor trebuie să fie aplicate având ca referință data ofertei (sunt situații în care prețurile de referință sunt considerate cele de la un an după ordinul de începere a lucrărilor, deci nu mai au legătură cu prețurile din momentul ofertei);

Modificarea sursei indicilor și legarea acestora de oscilațiile din economia reală (bursele de mărfuri interne și internaționale, și nu indicele de inflație).

ARCA atrage atenția că explozia prețurilor materiilor prime și materialelor de construcții poate avea impact negativ direct asupra pieței de construcții, prin insolvențe și falimente, asupra proiectelor de infrastructură aflate în derulare, prin blocaje, dar și indirect, asupra evoluției PIB și bugetelor publice, în lipsa măsurilor imediate.

În 2020, domeniul construcțiilor a avut cea mai mare contribuție la evoluția PIB (+0,6 pp), alături de domeniul Informații și Comunicații (+0,6 pp), potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Sectorul construcțiilor, cel care a împiedicat o scădere mai drastică a PIB în 2020, este într-o situație extrem de dificilă, din cauza creșterii fără precedent a prețurilor internaționale la materii prime și materiale, dublată de blocaje în lanțurile de aprovizionare. 

ARCA a fost înființată în 2019 și reunește companii cu capital românesc din domeniul infrastructurii rutiere. Firmele care fac parte din ARCA au, în prezent, peste 5.000 de angajați, o cifră de afaceri netă de aproape 2 miliarde de lei și contribuții importante la bugetul consolidat al statului. 

ARCA își dorește un dialog cu Guvernul și cu autoritățile din domeniul construcției de infrastructură rutieră, pentru asigurarea unui cadru legal transparent și coerent, care să asigure atât eficiența proiectelor de investiții, cât și competitivitatea antreprenorilor români.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.