Examinatorii auto, testati anual cu proba scrisa si practica


 

Examinatorii care participa la testarea pentru obtinerea permisului auto vor fi verificati anual printr-o proba scrisa si una practica, iar in caz ca vor fi respinsi de doua ori consecutiv vor fi nevoiti sa absolve din nou cursurile pentru atestat. Prevederea apare intr-un proiect de Ordin al ministrului Administratiei si Internelor, privind formarea, evaluarea, examinarea, atestarea si controlul examinatorilor care perticipa la desfasurarea examenelor practice pentru obtinerea permisului de conducere. Documentul este postat in dezbatere publica pe site-ul MAI.

 

La evaluarea anuala, examinatorii vor sustine un test scris si o proba practica pentru verificarea competentelor pe care trebuie sa le aiba acestia. \”Fiecare examinator este evaluat anual privind modul de indeplinire a atributiilor de serviciu. Evaluarea anuala se efectueaza la locul de munca al examinatorului, de ofiteri specialisti ai DRPCIV anume desemnati de catre directorul acestei institutii. Directorul DRPCIV poate imputernici si pe seful serviciului public comunitar regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor pentru efectuarea evaluarii anuale\”, se arata in art. 20 al proiectului.

Rezultatele evaluarii anuale si atestatele examinatorilor declarati \”respins\” vor fi inaintate Serviciului regim permise si examinari din DRPCIV in 5 zile de la testare. Cei picati mai au dreptul la o reevaluare, dupa 30 de zile calendaristice, insa daca vor fi respinsi si de aceasta data vor fi nevoiti sa sustina examenul pentru un nou atestat.

In proiectul de act normativ se mai arata, la Art. 22, ca examinatorii trebuie sa se supuna unui proces de formare continua minima. Astfel, ei se vor pregati cate 4 zile la fiecare 2 ani, pentru a-si mentine si actualiza cunostintele si aptitudinile necesare in vederea efectuarii examinarii. Aceste activitati se pot realiza in mod individual sau in grup, prin intermediul uneia din urmatoarele modalitati: in cadrul unei sedinte de informare; la o sesiune de pregatire intr-o sala de curs; invatarea in mod traditional sau pe suport electronic. De asemenea, o data la 5 ani, examinatorii trebuie sa conduca pentru minimum 5 zile, pentru a-si mentine si dezvolta aptitudinile de conducere a vehiculului.

Art. 23 prevede ca cel care nu a desfasurat activitate de examinare pe parcursul unei perioade de cel putin doi ani poate relua aceasta activitate numai dupa absolvirea unui examen. Procedura de desfasurare a examenului se stabileste prin dispozitie a directorului DRPCIV.

Traian Igas, ministrul Administratiei si Internelor, a pus in concordanta Ordinul sau cu prevederile Anexei IV la Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformata), publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 403 din 30 decembrie 2006. Proiectul de Ordin cuprinde mai multe prevederi ce se vor aplica incepand cu data de 19 ianuarie 2013, insa dispozitiile amintite mai sus si prevazute in Capitolul VI, privind asigurarea calitatii activitatii si formarea continua a examinatorului, se vor aplica dupa publicarea in Monitorul Oficial. Atestatele eliberate pana la data de 19 ianuarie 2013 raman valabile, dupa aceasta data, in conditiile prezentului ordin.

 

Cine ne examineaza

Competenta privind formarea, evaluarea, examinarea, atestarea si controlul examinatorilor care participa la desfasurarea examenelor practice pentru obtinerea permisului de conducere apartine Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, potrivit Art. 2 al Ordinului.

Au calitatea de examinator ofiterii si agentii de politie din cadrul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor, care detin un atestat valabil. Atestarea examinatorului se realizeaza initial pentru categoria B, prin promovarea unui examen. Persoana trebuie sa indeplineasca mai multe conditii, printre care:

* sa detina de cel putin 3 ani permis de conducere pentru categoria B, valabil;

* sa fi implinit varsta de 23 ani;

* sa nu fi avut suspendata exercitarea dreptului de conducere a autovehiculelor in ultimii 3 ani;

* sa nu activeze ca instructor auto sau profesor de legislatie in cadrul unei scoli de conducatori auto;

* sa fi absolvit cursul de formare initiala pentru examinatori.

Pentru alte categorii, atestarea se poate solicita numai de catre examinatorul atestat pentru categoria B care indeplineste conditiile de mai sus, precum si una dintre urmatoarele:

a) detine atestat pentru categoria B de cel putin 3 ani, sau

b) are cel putin 5 ani de conducere in categoria de vehicule pentru care solicita atestarea, sau

c) a promovat un test de evaluare teoretica si practica a aptitudinilor de conducere pentru un nivel mai ridicat decat cel necesar pentru obtinerea unui permis de conducere.

Formarea initiala se concretizeaza prin absolvirea unui curs organizat in acest sens de Serviciul regim permise de conducere si examinari din cadrul DRPCIV. Cursul cuprinde pregatirea teoretica si pregatirea practica. Pentru categoria B, cursul are durata de 60 de ore, pentru fiecare tip de pregatire alocandu-se cate 30 de ore. Pentru fiecare din celelalte categorii, cursul are durata de 20 de ore, pentru fiecare tip de pregatire alocandu-se cate 10 de ore. Cursul se organizeaza pe grupe de categorii de vehicule pentru care se obtine si atestatul:

a) pentru categoriile AM, A1, A2 si A;

b) pentru categoriile B si Tr;

c) pentru categoriile C1, C, D1, D, Tb;

d) pentru categoria BE, C1E, CE, D1E, DE;

e) pentru categoria Tv.

Examenul pentru obtinerea atestatului de examinator se organizeaza de DRPCIV la sediul sau, iar planificarea se comunica serviciilor publice comunitare regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor pana la data de 30 septembrie a anului in curs, pentru anul urmator. Examinarea se realizeaza de catre o comisie de examen constituita la nivelul DRPCIV, compusa din cel putin 3 membri, desemnati prin dispozitie a directorului Directiei.

Examenul pentru obtinerea atestatului de examinator consta in urmatoarele probe:

a) proba scrisa, eliminatorie, care are drept scop verificarea cunostintelor teoretice acumulate, constand intr-un test tip grila cu 50 de intrebari, a carei durata este de 60 de minute. Aceasta proba poate fi sustinuta si in sistem informatic;

b) proba practica, desfasurata in trafic, cu o durata de 45 de minute, destinata evaluarii cunostintelor, aptitudinilor si competentelor pe care examinatorul trebuie sa le aiba pentru a asigura evaluarea corespunzatoare a unei persoane care sustine examenul practic pentru obtinerea permisului de conducere.

Examenul se considera promovat atunci cand candidatul raspunde corect la cel putin 35 de intrebari din testul tip grila si obtine calificativul „Admis” la proba practica. Persoana declarata „Respins” la primul examen are dreptul sa sustina un nou examen in termen de 30 de zile calendaristice de la data sustinerii primului examen. Daca nici acum nu reuseste, candidatul mai poate sustine un alt examen numai dupa absolvirea unui nou curs.

Atestatul de examinator se elibereaza de catre DRPCIV in termen de 15 zile de la data promovarii examenului si este valabil 5 ani. Atestatul de examinator confera dreptul de a examina persoane care sustin examenul practice pentru obtinerea permisului de conducere, dupa cum urmeaza:

a) atestatul de examinator categoria A – pentru examinarea candidatilor la categoriile AM, A1 si A2;

b) atestatul de examinator categoriile B si BE – pentru examinarea candidatilor la categoriile Tr si B1;

c) atestatul de examinator categoria C – pentru examinarea candidatilor la categoria C1;

d) atestatul de examinator categoria D – pentru examinarea candidatilor la categoriile D1 si Tb;

e) atestatul de examinator categoria CE – pentru examinarea candidatilor la categoria C1E;

f) atestatul de examinator categoria DE – pentru examinarea candidatilor la categoria D1E;

g) atestatul de examinator pentru una sau mai multe din categoriile A, A1, A2, B, BE, C, CE, D si DE – pentru examinarea candidatilor la categoria AM.

 

Mita la Serviciul Permise Auto Bucuresti

Reamintim ca Serviciul Permise Auto Bucuresti a fost zguduit la inceputul acestui an de un scandal imens, cand 14 angajati – dintre care 5 subofiteri de politie si 9 instructori auto – au fost arestati, la propunerea procurorilor Tribunalului Bucuresti, pentru ca au inlesnit obtinerea de permise de conducere contra unor sume de bani.

Instructorii auto le cereau celor care sustineau proba practica intre 100 si 200 de euro pentru a obtine permisul de conducere, iar o parte din bani ajungeau la subofiterii de la Directia Permise Auto Bucuresti. Cei 14 sunt acuzati de trafic de influenta, dare si luare de mita.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucuresti si ofiterii DGA au efectuat mai multe perchezitii au avut loc la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Bucuresti si la domiciliile unor personae implicate in caz. Ancheta a fost declansata in iunie 2010, iar acum procurorii au decis ca au suficiente probe pentru a-i pune sub acuzare pe instructori si subofiteri. Scandalul permiselor auto eliberate ilegal a inceput in Arges in 2008, iar ulterior anchetele s-au extins si in alte judete.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PALSU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.