Facultate fara BAC, marca Andronescu

Fostul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, impreuna cu alti doi social-democrati, Cristian Dumitrescu si Titus Corlatean, au depus la Camera Deputatilor un proiect de lege prin care cei care nu au luat Bacalaureatul dar au terminat liceul cu cel putin nota 7 “au dreptul sa urmeze in universitati, in conditiile aprobate de Senatele universitare, un an pregatitor” de facultate. In caz ca la anul iau si BAC-ul, ei ar urma sa fie trecuti direct in anul II de facultate, ca studentii superdotati. In acest fel, cei 100.000 de picati la Bac’ vor acoperi locurile cu taxa din universitatile de stat, care le-ar umple, ca pana acum doi ani, buzunarele profesorilor universitari. Daca insa nici in vara anului viitor nu vor reusi sa obtina note de trecere la toate probele de Bac’, tinerii ar mai avea varianta scolilor postliceale, pe care Andronescu le-ar vrea reinfiintate.

Initiatorii, sustinuti de o lista de 31 de senatori PSD, isi argumenteaza cererea de amendare a Legii Educatiei Nationale (LEN) nr. 1/2011 prin “rezultatele examenului de Bacalaureat din anul 2011” care “au adus in situatia de debusolare circa 100.000 de absolventi de liceu”.

Proiectul mai creeaza un avantaj elevilor care sunt primiti la facultate fara sa fi promovat examenul de Bacalaureat: va obliga statul sa ii finanteze “cel putin la nivelul ajutorului de somaj”. Spre deosebire de acestia, cei care au luat deja la facultate nu au acest drept, intrucat sunt deja studenti, pe cand norocosii care vor sari deja in anul II si le vor fi colegi au aceasta sansa incredibila. Concret, conform proiectului care introduce noi alineate la art. 77 din Legea Educatiei Nationale, “statul sustine financiar absolventii de liceu care se incadreaza in prevederile alin. 1 indice 1 si 1 indice 6 cu o finantare corespunzatoare, cel putin la nivelul ajutorului de somaj”. Alineatul cu pricina (din proiectul senatorilor PSD) prevede ca “absolventii invatamantului liceal cu diploma de absolvire si media de absolvire cel putin nota 7 care nu au promovat examenul de bacalaureat au dreptul sa urmeze in universitati, in conditiile aprobate de senatele universitare, un an pregatitor, potrivit programelor de studii de licenta, organizate legal in universitate, si programele de bacalaureat”.

Senatul universitar ar urma sa stabileasca conditiile de inscriere si de finantare a studiilor in anul pregatitor, potrivit alineatului 1 indice 2: ”Absolventii anului pregatitor care promoveaza si examenul de Bacalaureat pot beneficia de echivalarea totala sau partiala a studiilor efectuate in anul I al programului de licenta si pot continua studiile, in conditiile stabilite de senatul universitatii”, mai prevede proiectul la alin. 1 indice 3, iar alin. 1 indice 4 stabileste ca “absolventii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat beneficiaza de finantare in scolile postliceale de stat, organizate in reteaua MECTS”.

De asemenea, potrivit alin. 1 indice 5, absolventii invatamantului liceal care au dobandit “formal, nonformal sau informal competente profesionale” pot sustine gratuit examen de certificare a calificarii si pot dobandi certificat de calificare si suplimentul descriptiv al certificatului pe parcursul anului scolar, conform unei metodologii si planificari elaborate de inspectoratele scolare. In fine, alin. 1 indice 6 prevede ca “Absolventii invatamantului liceal pot beneficia, avand in vedere documentele strategice regionale, judetene si locale, de formare profesionala prin ucenicie la agentii economici din localitate”.

Proiectul de modificare a LEN prevede ca va fi aplicat imediat ce este publicat in Monitorul Oficial.

Funeriu: “Este rezultatul unei cardasii cu cei care au fost obisnuiti ca universitatile sa fie fabrici de bani

Daniel Funeriu, ministrul Educatiei, considera ca initiativa ar putea fi “rezultatul unei cardasii cu cei care au fost obisnuiti ca universitatile sa fie fabrici de bani”, acest fapt aratand cum a fost ministrul Educatiei, intrucat propunerea a venit de la Ecaterina Andronescu, fost ministru de resort.

“Subiectul este important pentru ca denota modul si gandirea in care acest minister a fost condus, avand in vedere cine a initiat acest lucru. Trebuie sa ne gandim foarte serios daca aceasta initiativa care prevede in finalul ei faptul ca statul trebuie sa suporte aceste cheltuieli, nu este si rezultatul unei cardasii cu cei care au fost obisnuiti ca universitatile sa fie fabrici de bani. Cred ca trebuie sa ne uitam foarte atent daca aceasta cardasie, care acum nu mai este posibila la nivelul ministerului, nu incearca sa fie continuata la nivelul unor parlamentari”, a afirmat ministrul.

Pe de alta parte, Funeriu catalogheaza initiativa drept una “iresponsabila”, care ar duce la o decredibilizare fara precedent a invatamantului superior romanesc.

“Este o initiativa nastrusnica, iresponsabila, care evident nu va avea succes. Dar o astfel de initiativa ar inseamna ca transformam universitatile in centre de educatie remediala, aceasta nu este misiunea universitatilor. Suntem intr-un proces de recredibilizare a invatamantului superior romanesc fara precedent. Modul in care invatamantul superior romanesc incepe sa fie perceput de partenerii nostri din Uniunea Europeana este unul cu totul si cu totul diferit decat perceptia care exista pana acum. In acest context, este un demers, care daca ar reusi, ar fi de natura sa decredibilizeze intr-un mod fara precendent invatamantul superior romanesc”, a precizat ministrul Educatiei.

Boc: Apogeul polulismului

La randul sau, premierul Emil Boc a declarat initiativa legislativa drept ”apogeul populismului” si le-a transmis liderilor Opozitiei sa nu creeze sperante iluzorii tinerilor, care, in loc sa fie preocupati de carte, sa caute “alte alternative”.

Desi initial parea sa sprijine ideea Ecaterinei Andronescu, liderul PSD Victor Ponta s-a razgandit, iar partenerul sau la sefia USL, Crin Antonescu, a declarat din start ca nu este de acord cu propunerea legislativa. Ulterior, si colega de partid Lia Olguta Vasilescu a anuntat ca isi retrage semnatura de pe lista de sustinere.

Neinteleasa

Incoltita din toate partile, Ecaterina Andronescu a declarat, initial, ca il da in judecata pe ministrul Funeriu pentru calomnie, apoi a spus ca intiativa sa legislativa a fost gresit inteleasa. “Nici poveste ca ea sa le permita celor care nu au luat examenul de Bacalaureat sa devina studenti”, a precizat fostul ministru al Educatiei, la Realitatea TV.

In opinia sa, proiectul legislativ urmarea sa minimizeze riscul ca acesti tineri sa ajunga consumatori de etnobotanice. “Daca dvs. credeti ca o societate trebuie sa sacrifice 100.000 de oameni care pot ingrosa randurile celor care acceseaza etonbotanicele sau ingroasa randurile raufacatorilor, atunci eu sunt vinovata”, s-a lamentat ea si la TVR Info.

Andronescu a spus si ca elevii isi pot plati singuri anul de studii, dar ca acesta poate fi platit de stat la nivelul ajutorului de somaj. Fostul ministru a recunoscut insa ca propunerea este fara precedent in universitati. In fine, luni seara, la B1 Tv, Ecaterina Andronescu a intrat intr-un schimb dur de replici cu Monica Macovei care a acuzat-o ca “incurajeaza lenea”.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.