Fundaţia Groupe Renault România a donat 4 vehicule pentru Crucea Roşie

Fundația Groupe Renault România s-a alăturat, încă de la început, efortului de susținere a celei mai profunde cauze umanitare a momentului: cea a valului de refugiați din Ucraina.

Derulat în coordonare cu Crucea Roșie Română, demersul Fundației Groupe Renault România s-a concretizat, în aceste zile, printr-o donație de vehicule, constând din 4 utilitare: două Renault Master şi două Renault Kangoo.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Perfect adaptate transportului de produse de necesitate, aceste vehicule vor fi utilizate de voluntarii Societății Naționale de Cruce Roșie din România în transporturile umanitare pe care le vor face pentru a asigura accesul refugiaților din Ucraina la materiale medicale, alimente, apă şi alte bunuri vitale.

Mihai Bordeanu, director general Automobile Dacia: „Considerăm că este de datoria noastră să contribuim la cauza umanitară de susținere a refugiaților din Ucraina. Ne-am alăturat acestui efort cu toată convingerea şi am decis să facem această donație de vehicule către Crucea Roșie Română din dorința de a răspunde nevoilor logistice imediate, de transport al materialelor umanitare pentru cei care au în aceste clipe atâta nevoie de solidaritatea noastră”.

Alături de cele 4 vehicule, Fundația Groupe Renault România a oferit Societății Naționale de Cruce Roșie din România o donație în bani precum şi în produse neperisabile şi de igienă colectate în urma unei campanii interne în rândul angajaților Grupului.

Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române: „În mijlocul acestor suferințe provocate de conflictul armat din Ucraina, este încurajator să vezi nivelul de solidaritate al companiilor. Generozitatea Renault Group România asigură Crucii Roșii Române posibilitatea de a răspunde la rândul său într-un timp foarte scurt nevoilor cetățenilor ucraineni, trimițând materiale umanitare acolo unde este cea mai mare nevoie. Mulțumim Fundația Groupe Renault România pentru dovada constantă de responsabilitate socială, de solidaritate și umanitate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.