Hoti si calatori “cu nasul”, prinsi de Politia Transporturi

 

Politistii de la Serviciul Transporturi au prins 268 de calatori “cu nasul”, carora le-au aplicat taxe si suprataxe de peste 3.700 de lei, in timpul unei actiuni organizate in perioada 11 – 12 mai. De asemenea, au fost constatate 20 de infractiuni, dintre care 6 de natura judiciara si 13 economice, si au fost aplicate 68 de sanctiuni contraventionale in valoare de 15.000 de lei, plus bunuri confiscate in valoare de 13.300 de lei.

 

In actiune au fost angrenati 218 politisti, 28 angajati ai C.F.R. si 33 de jandarmi si politisti comunitari, care au controlat statiile si triajele de cale ferata, precum si trenurile de calatori de pe magistralele de cale ferata 200 (Brasov – Sibiu – Arad – Curtici) si 400 (Brasov – Miercurea Ciuc – Deda – Dej – Baia Mare – Satu Mare) si de pe sectiile feroviare adiacente acestora. Au fost efectuate 173 de patrulari in statii C.F., 346 de patrulari in trenuri de calatori, au fost verificate 37 de sisteme de paza si 33 de locuri de pastrare si manipulare a valorilor monetare. Politistii au constatat 20 de infractiuni, din care 6 de natura judiciara, 13 infractiuni economice si 1 de alta natura. Au fost depistate 18 persoane care apelau la mila publica, 8 minori lipsiti de supraveghere si 5 vanzatori ambulanti. Oamenii legii au aplicat 68 de sanctiuni contraventionale in valoare de aproximativ 15.000 de lei si au ridicat in vederea confiscarii bunuri in valoare de 13.300 de lei. Dintre sanctiunile constatate, 38 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61 din 1991 privind ordinea si linistea publica. Totodata, au fost depistati 268 de calatori fraudulosi, lucratorii C.F.R. aplicand taxe si suprataxe in valoare de peste 3.700 de lei.

Spre exemplu, politistii Postului de Politie TF Radna, din cadrul Biroului Judetean de Politie Transporturi Arad, au depistat 3 persoane care, de pe linia CF balastiera Lipova, judetul Arad (linie de cale ferata inchisa circulatiei feroviare), au taiat cu un aparat autogen 15 bucati de sina CF, tip 40, fiecare bucata fiind in lungime de 1,5 metri, sina pe care intentionau sa o valorifice la un centru de colectare a fierului vechi. Politistii de la Transporturi Brasov au depistat un tanar de 34 ani, din Medias, care avea asupra sa un televizor tip plasma si un rucsac cu bunuri a caror provenienta nu a putut fi justificata. In urma verificarilor, s-a stabilit ca este suspect in mai multe furturi din locuinte de pe raza orasului Predeal.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.