Ministrul Cuc, întâlnire cu reprezentanții CFR și TAROM

13.02.2017Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, împreună cu reprezentanți ai conducerii SNTFM CFR Marfă SA s-au întâlnit, luni, la sediul Ministerului Transporturilor, cu liderii organizațiilor sindicale pentru a analiza situația societății.

În cadrul discuțiilor au fost prezentate principalele evoluții înregistrate la nivelul CFR Marfă și au fost abordate subiecte precum bugetul societății, măsurile necesare pentru rentabilizarea activității inclusiv prin promovarea unui mecanism de compensare a datoriilor, dar și stadiul discuțiilor referitoare la încheierea noilor contracte colective de muncă.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și-a arătat din nou disponibilitatea pentru un dialog constructiv și dorința de a găsi împreună soluții viabile privind SNTFM CFR Marfă SA de către toți factorii implicați – administrație, sindicate și autoritatea tutelară.

“Pe agenda de lucru a Ministrului Transporturilor s-a aflat, de asemenea, întâlnirea cu reprezentanții conducerii TAROM, în scopul identificării de soluții rapide, în special pentru deblocarea situației la nivelul departamentului comercial al companiei. Răzvan Cuc a subliniat importanța unei politici comerciale coerente pentru beneficiarii serviciilor TAROM”, precizează MT, într-un comunicat.

Subiectele abordate au vizat prioritățile companiei și necesitatea găsirii unor soluții pentru achiziționarea cât mai rapidă a celor două aeronave care să înlocuiască Airbusurile A310,  retrase din flotă anul trecut.

Ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, a cerut, totodată, o analiză clară pentru achiziționarea altor două aeronave de lung curier până la sfârșitul acestui an.

10.02.2017

Vineri, ministrul Cuc, alături de secretarul de stat Dragoș Titea și de reprezentanți ai companiilor feroviare, s-au întâlnit și cu liderii organizațiilor sindicale din domeniu.

Subiectele abordate au vizat bugetele companiilor din calea ferată, proiectul de Lege privind Statutul personalului feroviar, soluții pentru îmbunătățirea infrastructurii feroviare, situația investițiilor în infrastructură și material rulant, precum și aspecte ce țin de încheierea noilor contracte colective de muncă.

”Știu că sunt probleme în calea ferată, dar, totodată, sunt sigur că pentru fiecare problemă există cel puțin o soluție de rezolvare. Singuri poate nu o să o găsiți. Dar prin dialog, prin respectul reciproc al opiniilor veți găsi soluții care, odată aplicate, vor dezvolta pe termen lung companiile și vor crește nivelul de trai al salariaților. În mine și colegii mei din minister veți avea întotdeauna un partener pentru promovarea ideilor găsite”, a declarat Răzvan Cuc.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.