Modificarea Legii RCA. COTAR: Conflict de interese în Parlament

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită Parlamentului Româninei „să evalueze situația de conflict de interese în care se află unul dintre membrii Comisiei de Buget, Finanțe și Bănci”.

Iată precizările COTAR, în comunicatul transmis ZIUA CARGO, însoțit de două documente:

„S-a găsit un artificiu convenabil pentru a evita acțiunile de lobby, care sunt ilegale în țara noastră, fiind considerate trafic de  influență și condamnate penal. Nu se face trafic de influență/lobby în Parlamentul României, ci se plasează direct în funcții-cheie persoanele care reprezintă interesele unui grup de companii din domeniu.

COTAR a transmis o Notificare Comisiei pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților, atragând atenția asupra situației în care se află domnul Firczak Iulius Marian, secretarul acestei comisii parlamentare, persoană care are interese financiare directe în zona asigurărilor, dânsul fiind asociat cu un procent de 91.6667% în societatea Personal Broker de Asigurare și Reasigurare, în care soția dânsului, doamna Firczak Elena Andreea este administrator. Societatea de brokeraj derulează în mod direct afaceri cu societățile de asigurări din România. 

Domnul secretar al Comisiei pentru buget, finanțe și banci s-a exprimat, în ultimele săptămâni, în repetate rânduri, în spațiul public, prezentând diverse opinii legate de modificarea legii RCA, pe care comisia din care face parte urmează să le adopte, în perioada următoare.

„Am înțeles de ce propunerile domnului secretar al comisiei sunt fidele propunerilor exprimate de reprezentanții societăților de asigurări, servind intereselor financiare ale acestor societăți, cu care societatea domnului secretar al comisiei derulează afaceri, în mod direct. Cu astfel de parlamentari aflați la conducerea comisiilor parlamentare doresc firmele de asigurări să își treacă legi profitabile, pentru că în România totul pare a fi de vânzare, inclusiv legile acestei țări. Înțelegem că s-a găsit un artificiu convenabil pentru a evita acțiunile de lobby, care sunt ilegale în țara noastră, fiind considerate trafic de  influență și condamnate penal. Nu se face trafic de influență/lobby în Parlamentul României, ci se plasează direct în funcții-cheie persoanele care reprezintă interesele unui grup de companii din domeniul respectiv. E mult mai convenabil. Doar că e și asta ilegal. Probabil se bazează pe întârzierile pe care le presupune o anchetă, timp în care proiectele de lege pot să fie votate”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

În acest sens, COTAR a atras public atenția întregii Comisii pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Camerei Deputaților, solicitând acesteia să ia act de conflictul de interese în care se află domnul secretar al comisiei și să procedeze în conformitate cu dispozițiile Constituției României, cu legile care reglementează conflictul de interese în cadrul activității parlamentare, precum și în conformitate cu celelalte acte normative în vigoare, în legătură cu orice inițiativă legislativă care are legătură cu domeniul de activitate al firmei domniei sale, inclusiv în legătură cu propunerile de modificare a unor legi care vizează domeniul de activitate al societății deținute, în proporție de 91.6667%, de domnul Firczak Iulius Marian.

COTAR a solicitat răspunsul scris al Comisiei parlamentare, pe tema conflictului de interese în care se află secretarul acesteia, dat fiind faptul că această comisie va decide, în perioada următoare, soarta a peste 8 milioane de șoferi din România, prin modificarea Legii RCA, o lege cu impact direct asupra industriei auto – care reprezintă peste 18% din PIB-ul României. Pentru conformitatea celor afirmate, se pot verifica următoarele documente: Extrasul de la Registrul Comerțului al firmei Personal Broker de Asigurare și Reasigurare SRL și Raportul financiar și juridic al firmei Personal Broker de Asigurare și Reasigurare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.