Nagel-Group a achizitionat 25% din Whiteland Logistics

 

Compania germana Nagel Group, detinuta de familia Nagel, a semnat acordul de achizitie a 25% din actiunile Whiteland Logistics, se arata intr-un comunicat de presa. Conform comunicatului, actiunea se inscrie in strategia de dezvoltare a grupului german fondat in 1935, pentru care Romania reprezinta una dintre pietele de interes.

 

„Romania este una dintre pietele de interes pentru Nagel Group si reteaua sa, intrucat economia romaneasca necesita din ce in ce mai mult solutii personalizate in segmentul serviciilor logistice la temperatura controlata. Cooperarea dintre Whiteland Logistics si Nagel Group va aduce servicii de depozitare a alimentelor sigure si la cel mai inalt grad de tehnologizare, precum si servicii de transport si distributie adresate producatorilor si comerciantilor români si internationali, cu conexiuni catre clientii si retailerii din intreaga Europa“, se arata in comunicat.

Cu aproximativ 9600 de specialisti logisticieni si 90 de locatii proprii in Europa, Nagel Group ofera clientilor sai un lant frigorific constant si neintrerupt pe tot parcursul retelei de aprovizionare pentru toata gama de produse alimentare.

Whiteland Logistics, cu sediul la Bucuresti, este infiintata in 1993, are in prezent 280 de angajati si furnizeaza servicii de logistica la temperatura controlata. Compania detine o retea formata din 11 platforme de cross-docking operationale in intreaga tara, la care se adauga depozitul din Bucuresti. (R.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.