Noi construcții CTP

CTP își consolidează în 2018 statutul de cel mai mare proprietar de spații de depozitare și producție din zona Bucureștiului: va finaliza mai multe depozite și va demara noi construcții în cele trei parcuri logistice pe care le deține în vecinătatea capitalei – CTPark Bucharest West, CTPark Bucharest și CTPark Bucharest North (fostul Chitila Logistic Park).

Astfel, până la finele lui 2018, se estimează că suprafața cumulată a acestora va fi de aproximativ 680.000 m2. La nivelul întregului său portofoliu național, CTP are planificată o extindere de minimum 300.000 m2.

Noul an va fi marcat de un proces puternic de dezvoltare în vestul Bucureștiului, unde compania deține trei proprietăți. În total, în 2018 este programată livrarea a circa 236.000 m2 lângă București, repartizați astfel:

  • În CTPark Bucharest se construiește o clădire de 50.000 m2 cu finalizare estimată pentru intervalul Q1 – Q2 2018;
  • În CTPark Bucharest West sunt în construcție trei depozite cu o suprafață totală de
    175.000 m2  a căror finalizare este programată în Q1 – Q3 2018;
  • În CTPark Bucharest North (fostul Chitila Logistic Park) a fost începută, la finalul lui 2017, prima etapă de dezvoltare a circa 11.000 m² de noi spații de depozitare ce au ca termen de livrare Q4 2018;

De asemenea, în cursul acestui an vor fi terminate lucrările de modernizare din parcul logistic situat în localitatea Chiajna (fostul Phoenix Logistics Center), care a fost achiziționat de CTP în 2017 și integrat în CTPark Bucharest. Ultima etapă a procesului de renovare și modernizare va începe în Q2 2018 și se va încheia în Q3 a.c.

“În 2018 vom continua să ne dezvoltăm rapid, în același ritm pe care l-am avut anul trecut, care a fost cel mai bun an al CTP pe piața românească. Ne-am propus să ne concentrăm în mod egal pe construcții și pe achiziții de noi proprietăți. În zona Bucureștiului continuăm să construim intens, pentru că, în mod evident, aici există cea mai mare cerere de închiriere de pe piață. Cea mai mare suprafață de noi spații de depozitare va fi livrată în CTPark Bucharest West, parc pe care suntem deciși să îl aducem, în următorii doi ani, în poziția de cea mai întinsă proprietate logistică și industrială din Europa de Est. Așadar, ne vom consolida poziția de lideri în ceea ce privește portofoliul de spații deținute atât în preajma Bucureștiului, dar și la nivelul țării. Vom continua procesele de extindere începute anul trecut în parcurile noastre din țară, dar vom demara și construcții noi”, a declarat Ana Dumitrache, co-country head al CTP Romania.

Pentru anul în curs, CTP are prevăzută, printre alte proiecte, finalizarea dezvoltărilor demarate în parcurile din Timișoara si Cluj, precum și continuarea dezvoltării parcului de la Pitești.

Despre CTP

CTP este un dezvoltator și administrator full-service de proprietăți comerciale, specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală și de Est. CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu peste 4,1 milioane de metri pătrați de spații de clasa A, în peste 80 de puncte strategice.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu peste 700.000 m² suprafață închiriabilă situați în zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.