Peste 100.000 de contracte de munca noi

 

Intrarea in vigoare a noului Cod al muncii si controalele complexe, dispuse pentru depistarea muncii la negru, au dus la cresterea numarului de contracte de munca cu 102.870 intr-o singura saptamana, a anuntat, luni, premierul Emil Boc. El promite ca “batalia cu munca la negru si cu evaziunea fiscala” va continua, si le-a transmis angajatorilor ca “mai sanatos este sa-i faci carte de munca omului si sa dormi linistit”.

 

Primul-ministru Emil Boc, ministrul interimar al Muncii, a precizat ca in perioada 2 – 9 mai au fost realizate 3.065 de controale pentru identificarea muncii la negru si au fost aplicate amenzi in valoare totala de 3.742.000 de lei, adica aproximativ un milion de euro. Principalele domenii in care au fost incheiate noi contracte de munca sunt: constructiile (aproximativ 22.000), comert si ridicata cu amanuntul si industria prelucratoare (cate 20.000), hoteluri si restaurante (7.000), tranzactii imobiliare (6.000), transport (5.000) agricultura (4.100) sau activitati administrative (aproximativ 3.500). \”Au fost incheiate 102.870 de noi contracte de munca. Deci, avem o eficienta a noii legislatii, dar si o eficienta a controalelor dispuse. Peste 102.000 de persoane din Romania au un salariu si sunt asigurate la sanatate, pensii si somaj. (…) Este important pentru stat ca 102.000 de persoane nu mai sunt dependente de asistenta sociala\”, a declarat el, precizand ca cele 102.870 de contracte nu sunt acte aditionale.

Emil Boc le-a transmis angajatorilor ca, odata cu intrarea in vigoare a noii legislatii a muncii, nu mai merita sa foloseasca munca la negru. \”Mai sanatos este sa-i faci carte de munca si sa dormi linistit. Este mai mare amenda decat daca ii faci carte de munca\”, a mai spus Boc.

In opinia sa, scopul noii legislatii de a crea noi locuri de munca a fost atins, iar acest lucru nu poate fi facut in lipsa unor \”controale incrucisate si complexe\”. \”Aceste controale vor continua in toata luna mai, dar si in iunie. Doar prin verificarea riguroasa putem sa ne asiguram ca legea se respecta. Aceasta batalie cu munca la negru si cu evaziunea fiscala va fi continuata in fiecare zi. Am dispus sa se continue aceasta activitate\”, a mai declarat ministrul intermar al Muncii.

Magda SEVERIN

Foto: Jean-Mihai PALSU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.