Platini: “Stadionul National e frumos, dar mai trebuie si niste jucatori foarte buni”

 

Sorin Oprescu, primarul general al Bucurestilor, i-a aratat sambata presedintelui UEFA, Michel Platini, noul Stadion National \”Lia Manoliu\”, asigurandu-l ca lucrarile vor fi gata pana la 10 august, cand se va disputa partida Romania-Argentina. Conducatorul forului fotbalistic european s-a declarat multumit de ceea ce a vazut, insa ne-a spus-o pe sleau: “Mai trebuie si niste jucatori foarte buni”.

 

Sorin Oprescu, impreuna cu o delegatie UEFA condusa de presedintele forului fotbalistic continental, Michel Platini, au facut un tur al arenei sportive, dupa care au sustinut o conferinta de presa comuna, la care au participat si trezorierul UEFA, Marios Lefkaritis, presedintele FRF, Mircea Sandu, vicepresedintele FRF, Ionut Lupescu, precum si Dumitru Dragomir, presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal. Edilul-sef Capitalei a promis ca “se va lucra si noaptea” numai stadionul sa fie gata la termenul stabilit. “Nici noi, nici constructorul nu mai avem vreun motiv de intarziere. O sa acceleram oricum ritmul de lucru si, probabil, se va lucra si noaptea. Avem finantare pentru finalizarea acestui obiectiv de investitii si deja am format echipele care sa se ocupe de evenimentul de inaugurare a stadionului. Il asigur pe domnul presedinte al UEFA, Michel Platini, ca Stadionul National va fi gata, astfel incat meciul Romania-Argentina se va juca aici, asa cum era stabilit, la 10 august. (…) Am respectat toate standardele unui stadion Elite”, a spus Oprescu.

La randul sau, Michel Platini a declarat: “Sunt multumit de ceea ce am vazut. Aveti un stadion foarte frumos, un sediu al federatiei frumos, mai trebuie si niste jucatori foarte buni. Eu nu pot sa fac nimic in acest sens. (…) Multumesc primarului general pentru ca a realizat un stadion atat de frumos. As spune ca nu este construit numai pentru finala Europa League de anul viitor, ci reprezinta o istorie care va continua sa se scrie. Romania avea nevoie de un stadion ca acesta. Am venit special in Romania sa-l vad, pentru ca nu voi putea fi aici la meciul din 10 august”.

Trezorierul UEFA, Marios Lefkaritis, a raspuns jurnalistilor care l-au intrebat daca banii cheltuiti pentru construirea acestui stadion au fost folositi corespunzator: “Da, in mod sigur ca da. Sa nu uitam ca, atunci cand am venit aici prima data, era doar o groapa mare, iar acum vedem un stadion aproape gata. Numai cine nu l-a vazut de la inceput, si a vazut acest stadion acum, pentru prima data, poate avea dubii ca nu va fi finalizat la timp. Asadar, n-am niciun motiv sa cred ca nu se va juca meciul”.

 

Dupa manualul UEFA

Ionut Lupescu a spus ca proiectul a fost executat ”in baza unui manual UEFA, pe care atat constructorul, cat si proiectantul l-au respectat, in ceea ce priveste structurile unui stadion de categoria Elite”. Mircea Sandu a explicat ca, “in conformitate cu caietul de sarcini, Primaria a asigurat bugetul pentru aceasta constructie, care este gata 90%”. “Au fost identificate zonele pentru parcare si fan – fest. O sa fie patru posibilitati pentru utilizarea mijloacelor de transport in comun: metrou, tramvai, autobuz si troleibuz. Deci, este usor de ajuns si fara masina proprie”, a declarat presedintele FRF.

Sorin Oprescu le-a multumit oaspetilor, dar si constructorilor, precum si echipelor din Primarie, despre care a spus ca “se vor muta la stadion pana cand vom vedea inaugurarea, in conditii bune”. El este mai optimist decat Mircea Sandu, spunand ca lucrarile sunt 97% terminate. Acoperisul retractabil a fost ridicat, urmeaza sa fie montata membrana, instalatia de nocturna si sistemele de sonorizare. Sistemul structural al acoperisului consta din doua parti principale: un acoperis fix exterior si unul interior, retractabil. Invelisul acoperisului este o membrana din PVC, imbracat in poliester si sustinuta de bolte intermediare din otel. Are o structura de rezistenta metalica, iar cel retractabil ofera posibilitatea utilizarii stadionului ca arena polivalenta, fiind protejat de ploaie si vant. Ultima etapa va cuprinde asternerea gazonului si amenajarea zonei adiacente arenei. Simultan cu lucrarile exterioare, constructorii realizeaza si finisajele interioare (mobilarea lojelor, a vestiarelor, spatiilor tehnice etc). Administrarea stadionului va fi facuta de un operator ce urmeaza a fi ales in urma unei licitatii internationale, dar pentru aceasta trebuie o hotarare a Consiliului General al Municipiului Bucuresti.

 

Mai scump cu 60 de milioane de euro

Reconstructia Stadionului National a fost aprobata de CGMB la valoarea de 489.164.965 de lei in 2007, dar a ajuns sa coste 736.515.603 lei (146.241.617,33 euro, cu TVA) in 2011. Sorin Oprescu sustine ca suplimentarea cu 250 de milioane de lei (60 de milioane de euro), prin acte aditionale, a costului lucrarilor, este justificata prin modificarile proiectului, dar si de investitiile menite sa indeplineasca normele UEFA aparute in 2008. Contractul de executie nr. 3556, semnat la 19 aprilie 2007 de primarul Adriean Videanu, a cuprins, initial, lucrari de proiectare si executie a unei arenei prevazute cu un acoperis fix, numai deasupra tribunelor. In 2009 insa, s-a constatat ca panza freatica a crescut cu 50 de cm, astfel ca a fost nevoie de refacerea proiectului. In anii urmatori s-au adaugat alte lucrari: acoperis retractabil deasupra terenului de joc – ceea ce a necesitat modificarea structurii de rezistenta, atat cea de beton armat, cat si cea metalica, prevazute pentru acoperisul initial; mobilier interior si exterior modern; sistematizari exterioare (apa, canalizare menajera si pluviala), drumuri si platforme, spatii verzi plantate si gazonate, 8 pavilioane din constructii usoare; sistem de control acces si ticketing; extinderea supravegherii video in exterior; instalatii electrice exterioare – iluminarea aleilor si parcarilor din jurul arenei si alimentarea cu energie electrica a facilitatilor nou create (pavilioane, case de bilete, echipamente exterioare etc.); upgrade sistem de Broadcast CAR TV pe fibra optica; sistem de informare a spectatorilor, sistem de tip CASHLESS STADIUM; sistem de inregistrare IPTV; extindere sistem de sonorizare si adresare publica in exterior; monitoare exterioare etc.

Magda SEVERIN

Foto: Jean-Mihai PALSU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.