Proiectant pentru drumul de mare viteză Ploiești – Pașcani

CNAIR a desemnat primul câștigător pentru elaborare documentației necesare construirii unuia dintre tronsoanele drumului de mare viteză Ploiești – Pașcani.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

Astfel, a fost finalizată evaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii “Elaborare Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic pentru drumul de mare viteză Buzău – Focşani” şi au fost transmise comunicăile rezultatului procedurii.

Ofertantul desemnat câştigător este Consitrans SRL, iar valoarea ofertei este de 13.933.291,10 lei, fără TVA.

Lungimea estimată a tronsonului de drum la care se referă contractul este de 72 km, iar perioada de derulare este de 24 de luni.

Semnarea contractului va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii la CNSC sau la Tribunalul Bucureşti şi după emiterea unor decizii definitive.

“Desemnarea ofertei câștigătoare pentru sectorul Buzău – Focşani reprezintă primul pas spre întocmirea documentației necesare realizării unei legături de mare viteză între Muntenia și Moldova pe ruta Ploiești- Pașcani, cu o lungime estimată de 329 de km.

În prezent se mai află în faza de evaluare a ofertelor, contractele pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate și a Proiectelor Tehnice destinate tronsoanelor de drum de mare viteză Ploiești – Buzău, cu o lungime de 65 de km, Focșani – Bacău, cu o lungime de 110 km și Bacău – Pașcani, în lungime de 82 de km”, precizează CNAIR.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.