ROADPOL: Maratonul „Alcool și Droguri”, rezultate uluitoare

O uluitoare dublare a ratei șoferilor aflați la volan în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor interzise (DUI) a fost înregistrată în cadrul celui mai recent maraton de 24 de ore, desfășurat în cadrul acțiunii „Alcool și Droguri” organizate de ROADPOL, în săptămâna 14-20 iunie, pe șoselele din 13 țări UE.

foto: POLICIJA.LRV.LT (Lituania); sursă: ROADPOL

Maratonul

Conform rapoartelor centralizate de ROADPOL, peste 262 000 de șoferi au fost verificați în timpul zilei și al nopții (24 ore) la controlul-maraton. Dintre aceștia, 12.284 se aflau sub influența alcoolului și 399 sub influența drogurilor. Rata încălcărilor a fost, astfel, de 4,84%, dublă față de cea de la aceeași operațiune de acum un an (2,44%), când 22 de șoferi au fost prinși conducând sub influența alcoolului și/sau a drogurilor. În 1.210 cazuri, permisul de conducere a fost reținut sau a fost inițiată o procedură de retragere a acestuia.

Operațiunea

Potrivit rapoartelor țărilor participante, peste 495.000 de șoferi au fost verificați, iar 7.812 dintre ei se aflau sub influența alcoolului și 1.920 sub influența drogurilor. Totodată, 173 de șoferi consumaseră și alcool, și droguri. „Nu este posibil să se indice în ce țară procentul de încălcări a fost cel mai ridicat, deoarece modul de control diferă prea mult. În 2.186 de cazuri, permisul de conducere a fost confiscat”, potrivit ROADPOL. Deși legislația din țările europene diferă, conducerea sub influența băuturilor alcoolice este pedepsită în toate aceste țări. Unele țări au o limită de 0 (toleranță zero), în timp ce în alte țări este permisă în continuare o alcoolemie scăzută în aerul expirat.

Henk Jansen, de la Poliția Națională din Olanda (sursă foto: ROADPOL)

Henk Jansen, secretarul Grupului de lucru operațional ROADPOL din cadrul Poliției din Țările de Jos: „S-a dovedit științific că a conduce sub influența alcoolului sau a drogurilor crește semnificativ șansele de a fi implicat într-o coliziune. Iar acest lucru este, din păcate, dovedit în practica noastră zilnică de poliție. În special, cei din grupa de vârstă cu risc «tineri șoferi» de 18-25 de ani nu sunt conștienți de pericolele pe care le presupune conducerea sub influența drogurilor. Adesea, aceștia nu iau în considerare faptul că până și cantități mici de stupefiante îi fac inapți să conducă. De asemenea, se subestimează faptul că abilitatea de a conduce poate fi afectată chiar dacă drogurile au fost consumate cu câteva zile în urmă. Prevenirea și combaterea conducerii sub influența băuturilor alcoolice pot reduce numărul de coliziuni și, prin urmare, pe cel de răniri grave și decese în trafic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.