ROMATSA are centru de cautare si salvare a aeronavelor

 

Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a inaugurat, marti, Centrul de Coordonare a Cautarii si Salvarii (SAR), care va gestiona situatiile de urgenta generate de producerea unor accidente in aviatia civila. Sistemul informatic a fost implementat la Aeroportul International Henri Coanda, in paralel cu Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) si cu un simulator 3D de trafic aerian pentru turnul de control.

‘Scopul acestui centru este ca Romania sa respecte obiectivul european de interconectare a sistemelor de transport la nivel european, mai ales ca asigura legatura cu toate modurile de transport”, a declarat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. Demnitarul a adaugat ca aviatia va beneficia de circa 150 milioane de euro din fonduri europene pentru asigurarea interconexiunii intre aeroporturi si celelalte mijloace de transport.

Sistemul informatic este conectat la toate cele 42 de Inspectorate pentru Situatii de Urgenta din tara. Simulatorul a fost proiectat de specialistii de la ROMATSA si a costat 120.000 euro – fata de 1 milion de euro, cat ar fi fost unul achizitionat “din afara” -, el fiind necesar controlorilor aerieni din regiune in vederea pregatirii lor, potrivit directorului general al ROMATSA, Bogdan Donciu.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.