Scania România a preluat operațiunile service-ului „Volanul Arad”

Scania România a preluat operațiunile service-ului „Volanul Arad”. Operațional din data de 9 mai, service-ul Volanul situat pe Strada Siriei, nr. 19A, Arad, cu o suprafață de peste 2500 mp, face acum parte din rețeaua Scania România.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Capacitatea service-ului este de 8 camioane simultan și 2 ansambluri cap tractor plus semiremorcă. De asemenea, echipa este formata din 11 angajați, din care 7 mecanici, un service manager, un service advisor, un foreman și un parts advisor.

În centrul de la Arad se repară camioane, autobuze și autocare Scania, dar, la cererea clientului se pot face intervenții și la semiremorci și chiar la alte mărci de camioane. Gama de servicii oferite în cadrul service-ului Scania Arad includ mentenanță si reparațiile, iar serviciile anexe – ITP, tahograf, direcție – vor fi operate de către parteneri auxiliari.

Volanul Arad reprezintă un punct de vânzare important de camioane noi și rulate în rețeaua Scania România, cu o vechime de peste 10 ani. Preluarea operațiunilor de service este foarte benefică, mai ales din perspectiva unui număr mare de clienți din zona de Nord-Vest, astfel, putând să maximizăm calitatea serviciilor, comunicarea și menținerea unei relații strânse cu clienții noștri.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.