Șef ASF: Cu decontarea directă a RCA stăm bine

Cornel Coca Constantinescu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF),  a declarat că “suntem la nivel de aproximativ 100.000 de poliţe RCA vândute cu serviciul de decontare directă, ceea ce arată faptul că începe consumatorul român să înţeleagă necesitatea încheierii acestei poliţe”.

Afirmația a fost făcută în 28 martie, la Conferinţa Naţională a Brokerilor de Asigurări şi Pensii.

“Cu decontarea directă stăm din ce în ce mai bine. De ce stăm bine? Pentru că personal mă bucur că toată piaţa a înţeles necesitatea introducerii acestui produs. De altfel, el este singurul produs destinat cumpărătorului de poliţă RCA, adică asiguratului. Suntem la nivel de aproximativ 100.000 de poliţe vândute cu serviciul de decontare directă ceea ce arată faptul că începe consumatorul român să înţeleagă necesitatea încheierii acestei poliţe. În ceea ce priveşte decontarea unei companii, pentru că aici poate fi o problemă, noi monitorizăm cu deosebit de multă atenţie şi constatăm că nu există restanţe între companii, ceea ce arată că piaţa transmite un mesaj de credibilitate, de reputaţie şi de încredere consumatorului român”, a spus Cornel Coca Constantinescu.

Vicepreședintele ASF a arătat că 100.000 de poliţe RCA cu decontare directă reprezintă o cifră bună pentru un produs nou, implementat în urmă cu aproximativ 7 luni.

De asemenea, acesta a afirmat că preţurile sunt în scădere şi că în perioada următoare ar trebui ca acest serviciu să nu aibă niciun cost pentru că nu este firesc ca preţul serviciului să fie determinat în funcţie de istoricul de decontare dintre companii.

Cornel Coca Constantinescu a mai spus că nu există procese între companii în ceea ce priveşte decontarea directă. Cele mai de succes companii care încheie poliţe RCA cu serviciul de decontare directă sunt Allianz Ţiriac, Grupul VIG şi Groupama.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.