Sistem eCall de 100 de euro, obligatoriu pentru masini

Comisia Europeana (CE) a adoptat, joi, prima masura care sa garanteze ca, pana in 2015, automobilul fiecarui cetatean UE sa poata apela serviciile de urgenta in locul soferului in cazul in care este victima unui accident grav. Dispozitivul de alertare a numarului european de urgenta 112 ce va fi amplasat in autovehicul costa aproximativ 100 de euro.

In caz de accident grav, acest sistem formeaza automat numarul european unic de urgenta 112, stabileste o legatura telefonica cu centrul corespunzator de preluare a apelurilor de urgenta si transmite serviciilor de salvare detalii despre accident, inclusiv ora la care acesta a avut loc, pozitia exacta a vehiculului accidentat si directia deplasarii (informatie esentiala in cazul in care accidentul s-a produs pe autostrada sau intr-un tunel). Un apel de tip eCall poate fi declansat si manual, prin simpla apasare a unui buton din interiorul masinii, de exemplu de catre un martor la un accident grav.

Victimele accidentelor nu au intotdeauna reflexul sau capacitatea fizica de a suna imediat la serviciile de urgenta, iar dispozitivele eCall sunt create pentru a rezolva aceasta problema alertand imediat serviciile respective, chiar daca soferul sau pasagerul este inconstient sau nu poate telefona din alt motiv. Potrivit estimarilor, aceasta tehnologie grabeste sosirea echipelor de salvare cu aproximativ 40% din timp in zonele urbane si cu 50% in zonele rurale. Utilizat la scara larga, serviciul eCall va contribui in fiecare an la salvarea a sute de vieti omenesti in Europa si la reducerea gravitatii ranilor si traumatismelor in zeci de mii de cazuri, sustine CE.

O recomandare a Comisiei, adoptata la 8 septembrie 2010, solicita statelor membre sa se asigure ca operatorii retelelor de telefonie mobila isi modernizeaza infrastructura astfel incat apelurile de tip eCall sa fie transmise in mod eficient serviciilor de urgenta. Obiectivul Comisiei este ca, pana in 2015, serviciul eCall sa fie instalat si pe deplin functional in toata Uniunea Europeana, dar si in Croatia, Islanda, Norvegia si Elvetia.

Recomandarea va fi urmata de adoptarea de catre Comisie a specificatiilor privind modernizarea centrelor de preluare a apelurilor de urgenta (in temeiul Directivei 2010/40/CE privind sistemele de transport inteligente) si a unei propuneri de regulament in care sa se stipuleze ca, pentru a obtine aprobarea de tip la nivelul UE, toate noile modele de automobile si de vehicule usoare trebuie sa fie echipate, incepand din 2015, cu dispozitive eCall care indeplinesc specificatiile tehnice prevazute.

\”Se estimeaza ca instalarea sistemului eCall in fiecare automobil nou costa mai putin de o suta de euro. Pentru a nu suscita preocupari legate de protectia vietii private, trebuie mentionat ca sistemul eCall nu permite urmarirea vehiculelor, deoarece ramane inactiv si nu transmite semnale pana in momentul in care este activat de producerea un accident\”, afirma CE.

In prezent, dintre toate automobilele din UE, numai 0,7% sunt echipate cu sisteme automate de apel de urgenta, cresterile inregistrate in numar fiind nesemnificative. Aceste sisteme brevetate nu permit interoperabilitatea sau continuitatea la nivelul intregii UE.

Comisia a decis sa ia masuri legislative in vederea implementarii sistemului eCall, deoarece introducerea sa pe baza de voluntariat s-a dovedit a fi insuficienta. Initial, Comisia a lansat un apel pentru adoptarea benevola a sistemului eCall in intreaga Europa pana in 2009, insa acest lucru s-a realizat intr-un ritm foarte lent.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.