Studiu: Peste 50% dintre consumatori au adoptat SGR

Peste 50% dintre consumatorii români intervievați într-un studiu Kantar au aderat până în prezent la Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), iar 25% dintre ei returnează constant ambalajele la punctele de returnare, în timp ce 58% reciclat de cel puțin 3 ori. 

Studiul mai arată că peste 38% dintre persoanele care nu au participat încă la Sistemul de Garanție-Returnare intenționează să facă acest lucru în viitorul apropiat.

Consumatorii români cunosc SGR și apreciază sistemul ca fiind soluția cea mai bună pentru colectare și reciclare

Nivelul de notorietate al Sistemului de Garanție-Returnare în rândul populației este foarte ridicat, 96% dintre români cunoscând sistemul în prezent, în creștere față de noiembrie 2023, când acest procent era de 90%.

De asemenea, peste 70% dintre respondenți consideră Sistemul de Garanție-Returnare ca fiind cea mai bună soluție pentru colectarea și reciclarea ambalajelor.

75% dintre consumatori identifică RetuRO drept compania a cărei misiune este de a face România mai curată 

Preocuparea RetuRO față de un mediu mai curat în România se reflectă și în percepția consumatorilor despre administratorul Sistemului de Garanție-Returnare. Astfel, 7 din 10 persoane identifică RetuRO drept compania a cărei misiune este aceea de a face țara mai curată și care întreprinde eforturi constante de a educa și de a încuraja în rândul populației un comportament responsabil față de mediu și față de importanța reciclării.

Gemma Webb, CEO și președinte RetuRO SGR: „Acest studiu ne confirmă faptul că românii au o preocupare reală pentru mediul înconjurător și își doresc să se implice și să recicleze. Sistemul de Garanție-Returnare le oferă un instrument accesibil și practic prin care pot face acest lucru. Rezultatele studiului sunt foarte bune, iar premisele sunt optimiste, dacă ne uităm la faptul că majoritatea consumatorilor care nu au folosit încă Sistemul de Garanție – Returnare intenționează să-l adopte în viitorul apropiat. În același timp, cea mai mare parte dintre consumatorii români consideră SGR ca fiind cea mai bună soluție pentru colectarea și reciclarea ambalajelor. Un aspect important pe care îl observăm este că familiaritatea consumatorilor a crescut pe măsură ce oamenii au început să își însușească sistemul în viața de zi cu zi. Campaniile de informare constante pe care RetuRO le-a derulat pe toate canalele și în toate punctele de contact au contribuit, de asemenea, la creșterea notorietății SGR în rândul românilor. Putem afirma cu încredere că SGR a dat startul unei schimbări structurale și culturale în România cu privire la importanța reciclării.”

Rezultatele înregistrate de SGR în primele 4 luni de funcționare reflectă progresul sistemului și o adoptare pe scară tot mai largă, creșterea fiind exponențială de la lună la lună. Peste 100 de milioane de ambalaje au fost returnate de către consumatori și peste 1 miliard de ambalaje a fost puse pe piață de către producători în această perioadă. 

 *Studiul a fost realizat de Kantar în luna martie 2024, pe un eșantion de 600 de persoane la nivel național, cu vârste între 18-64 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.