Subventiile CFR Calatori mai mari cu 56%, dar tot insuficiente

CFR Calatori ar putea primi in acest an de la bugetul de stat subventii de 956,25 milioane de lei, mai mult cu 56% fata de suma acordata initial anul trecut, de 612,24 milioane lei, si suplimentata ulterior. In ciuda acestui fapt, subventiile nu acopera decat aproape jumatate din necesarul companiei pentru anul 2010, estimat la 1,42 miliarde de lei.

 

Aceste informatii apar in proiectul Hotararii de Guvern privind aprobarea actului aditional pe anul 2010 la contractul de activitate a CFR Calatori pentru perioada 2008-2011, elaborat de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI). Initial, in contractul de activitate pentru perioada 2008-2011, aprobat prin HG in 2008, necesarul subventiei pentru 2010 a fost stabilit la 4,84 miliarde de lei.

CFR Calatori ar avea nevoie de 1,84 miliarde de lei pentru investitii in modernizari ale parcului rulant, insa operatorul va avea la dispozitie doar 373,9 milioane de lei asigurati din surse proprii, externe si de la bugetul de stat. Astfel, CFR Calatori va primi de la stat 198 milioane de lei pentru modernizarea vagoanelor – in loc de 820 milioane de lei, cat are nevoie -, 130 de milioane de lei pentru achizitia de vagoane noi pentru trenuri de zi si de noapte – in loc de 656 milioane de lei – si 20,92 milioane de lei pentru modernizarea locomotivelor – in loc de 200 milioane de lei.

Lista programelor prioritare a ramas neschimbata fata de anul trecut, pe primul loc situandu-se modificarea categoriilor de trenuri operate, urmat de programul de dotare cu rame electrice, programul de achizitie si modernizarea a locomotivelor, programul de achizitie si modernizare a vagoanelor si programul de implementare a sistemului electronic de vanzare a biletelor, care urmareste achizitia de soft si echipamente.

Totodata, cinci companii private vor primi subventii de la stat, reprezentand acoperirea diferentei dintre nivelul costurilor si cel al veniturilor realizate. Astfel, Regiotrans, Regional, Transferoviar Grup, Servtrans Invest si Ferotrans TFI vor primi diverse sume in functie de necesitati. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, contractele de servicii publice se incheie pentru o durata de patru ani, se aproba de Guvern si se actualizeaza anual, dupa aprobarea bugetului de stat, iar modificarile se vor face ori de cate ori este nevoie, dar cel putin o data pe an.

Anul trecut, CFR Calatori a primit subventii de 612,24 milioane de lei, insa Guvernul a suplimentat suma de patru ori, in decembrie, din Fondul de rezerva bugetara.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.