ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

VIDEO. Slatina poate fi ocolită pe DEx12 – circulație deschisă

Data:

Circulația rutieră a fost deschisă, în 28 iulie, pe încă 21,35 km ai Drumului Expres Craiova-Pitești (DEx12). Este vorba despre Lotul 2 al Tronsonului 2, care include și Varianta Ocolitoare a municipiului Slatina.

Noua porțiune se adaugă celor 18,5 km pe care se circulă încă din luna aprilie, astfel că acum se circulă pe aproape 40 de kilometri de drum expres.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a scris pe Facebook, unde a posat și un filmuleț:

„Cei aproape 40 de km ai primului Drum Expres din România elimină una dintre cele mai mari probleme de pe ruta Pitești-Craiova: aglomerația provocată de tranzitarea orașelor Slatina și Balș!
 
Prin ocolirea celor două localități se scurtează considerabil timpul de deplasare și crește gradul de siguranță pe acest traseu care asigură legătura rutieră între Muntenia și Oltenia.
Construcția celor aproximativ 40 de km ai Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova-Pitești a început în luna septembrie 2019.
Și Tronsoanele 3 și 4, construite de același antreprenor român, avansează foarte bine.
 
Pe Tronsonul 3 stadiul fizic al lucrărilor a depășit în acest moment 30%, iar activitățile de proiectare pentru Tronsonul 4 sunt avansate.
 
În acest ritm circulația pe cei 31,75 de km ai Tronsonului 3 ar putea fi deschisă chiar anul viitor (2023), iar pe cei 31,82 km ai Tronsonului 4 se va putea circula în anul 2024.
 
Din păcate, Antreprenorul italian care lucrează pe tronsonul 1 (între Centura Nord Craiova și intrarea în Balș) are mari întârzieri.
Stadiul fizic de doar 52% arată că pe acest tronson de 17,7 km nu va putea fi deschisă circulația până la sfârșitul anului, așa cum prevede contractul.
 
Întregul proiect al Drumului Expres Craiova-Pitești, în lungime de peste 120 de km, este finanțat din bani europeni (POIM 2014-2021)”.
 
 
Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Rent-a-car. Klass Wagen își deschide al 12-lea birou local

Klass Wagen, cel mai important jucător pe piața rent-a-car,...

CNAIR începe, prin CESTRIN, recensământul traficului rutier

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va...

Piața auto electrică din România a crescut cu 93%, în martie

Piața auto electrică din România a crescut cu 93%,...

Oana Gheorghiu: CFR Marfă își va declara falimentul până pe 31 mai

Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, într-o conferință de presă...

Platformă unică pentru gestionarea lucrătorilor străini, în România

Guvernul va gestiona printr-o platformă unică, în mod „transparent,...

Conferința anuală ARILOG – logistică & supply chain: The Innovation Paradox

ARILOG – Asociația Română de Logistică organizează ediția 22...

Piața muncii, în T1

Pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online...