Virgiliu Mihail Cucliciu, seful Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier

 

Virgiliu Mihail Cucliciu a fost numit, vineri, prin ordin al ministrului Transporturilor, in functia de inspector de stat sef si presedinte al Consiliului de Conducere al Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier (ISCTR). Anca Boagiu a emis si ordinul prin care este stabilita componenta Consiliului de Conducere al ISCTR.

Virgiliu Mihail Cucliciu a fost directorul executiv al Organismului de Certificare Sisteme de Management (RAR-OCS) din cadrul Registrului Auto Roman.

Din 4 decembrie, ISCTR va prelua atributiile de inspectie si control in trafic de la Autoritatea Rutiera Romana (ARR), Regia Autonoma “Registrul Auto Roman” (RAR) si Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania – S.A. – (CNADNR),  cu exceptia controlului desfasurat de companie in punctele de trecere a frontierei.

Conducerea ISCTR este asigurata de un Consiliu de Conducere format din 5 persoane, al carui presedinte este inspectorul de stat sef. ISCTR are in structura sa organizatorica 8 inspectorate teritoriale, fara personalitate juridica, conduse de cate un inspector sef teritorial. “Intarirea actului de control, care va fi exercitat de ISCTR, va conduce la desfasurarea transporturilor rutiere, a activitatilor conexe transportului rutier si a activitatii de pregatire a persoanelor in vederea obtinerii permisului de conducere, in conditii de siguranta si calitate, cu respectarea principiilor liberei concurente, garantarea accesului liber si nediscriminatoriu la piata, si a masurilor de protectie a mediului inconjurator. Eficientizarea controlului va reduce, pe de o parte, numarul accidentelor si, implicit, numarul victimelor si cuantumul daunelor materiale provocate de acestea, iar pe de alta parte, numarul utilizatorilor care circula pe reteaua de drumuri publice fara plata tarifelor datorate administratorilor acesteia”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Infiintarea ISCTR a fost decisa prin OG nr. 26/2.09.2011, iar Regulamentul de organizare si functionare a fost aprobat de Guvern in 2 noiem un brie. ISCR esteorganism tehnic specializat al MTI desemnat sa efectueze inspectia si controlul respectarii reglementarilor interne si internationale in vigoare aferente domeniului transporturilor rutiere, a activitatilor conexe transportului rutier si a activitatii de pregatire a persoanelor in vederea obtinerii permisului de conducere, privind in principal:

a) conditiile de efectuare a transporturilor rutiere, a activitatilor conexe transportului rutier si a activitatii de pregatire a persoanelor in vederea obtinerii permisului de conducere;

b) conditiile de siguranta a transporturilor rutiere si de protectie a mediului,

c) starea tehnica a vehiculelor rutiere;

d) masele si/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice si masele totale maxime autorizate’

e) tariful de utilizare si tariful de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania.

In organizarea si luarea deciziilor, ISCTR este independent fata de orice organism de siguranta rutiera, administrator de infrastructura rutiera, operator de transport rutier, precum si fata de orice parte ale carei interese ar putea intra in conflict cu sarcinile incredintate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.