„Ziua Podului”: Fără taxă de trecere la Giurgiu-Ruse

Autoturismele care trec podul peste Dunăre în sensul Giurgiu-Ruse, în data de 20 iunie, nu vor achita tariful de trecere, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Sâmbătă, 20.06.2020, vehiculele rutiere de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto (autoturisme), care trec podul peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse, vor fi scutite de achitarea tarifului de trecere. Acest lucru este posibil fiindcă data de 20 iunie a fiecărui an este considerată „Ziua Podului”, în care autoturismele pot trece fără achitarea tarifului, în conformitate cu prevederile pct. 42 din Anexa nr. 3 Tarife de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse a Ordinului MT nr. 1836/2018″, precizează CNAIR.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.