Accesul la metrou prin SMS NU mai este POSIBIL

Accesul la metrou prin SMS nu mai este posibil începând de vineri, 15 august, iar valoarea călătoriilor neutilizate până la această dată va fi restituită și evidențiată în următoarea factură emisă de operatorul de telefonie mobilă, a anunţat Metrorex. Utilizatorilor de pre-pay le va fi creditată  suma în contul cartelei deținute.

Metrorex și Telcor au avut o convenție de colaborare privind un experiment tehnic pentru accesul în metrou, utilizând tehnologia data-over-voice.

Aceasta convenție a expirat la 30 iunie 2014.

Metrorex a lansat în aprilie 2013 o soluție tehnologică care permitea călătorilor să folosească telefonul mobil pentru plata și accesul la metrou.

Astfel, clienții plăteau călătoria cu metroul prin transmiterea unui SMS la numărul scurt 1700, primind ulterior confirmarea plății tot prin SMS.

Serviciul de achiziționare a titlurilor de călătorie folosind telefonul mobil se bazează pe tehnologia Data-Over-Voice, serviciu unic în lume. Metrorex este singurul beneficiar al acestei tehnologii. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.