ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Polițistă de la DRPCIV, reținută pentru mită în formă continuată

Data:

O polițistă din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) Hunedoara a fost prinsă în flagrant delict de ofiţerii de poliție judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Hunedoara, cu sprijinul Brigăzii Operaţiuni Speciale Alba Iulia, în timp ce primea mită o sumă de bani.

Ea a fost reținută de procurori pentru 24 de ore și urmează să fie prezentantă instanței, cu propunere de arestare preventivă, conform procedurii. 

“În fapt, în perioada decembrie 2018 – martie 2019, suspecta a primit, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, diferite sume de bani cuprinse între 150 și 500 lei, pentru a facilita urgentarea înmatriculării autoturismelor“, precizează DNA.

Luni, suspecta a fost adusă cu mandat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și audiată împreună cu alți martori, iar procurorul de caz a dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore. Aceasta este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (13 acte materiale).

“Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciului Judeţean Anticorupţie Hunedoara, în baza ordonanţelor de delegare emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, au efectuat acte procedurale care au stat la baza probării faptelor”, se mai arată în comunicatul DGA.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

DroneFlight România – parteneriat cu Autel Robotics

DroneFlight România devine partener oficial și dealer autorizat Autel...

Sondaj Genesis Property: 55% dintre angajați se simt obosiți

Aproape 55% dintre angajați se simt obosiți sau suprasolicitați...

Hankook, alături de Ballon d’Or pentru a treia oară consecutiv

Producătorul de anvelope premium Hankook este pentru a treia...

Toyota lansează autobuzul cu hidrogen Sora

Sora de a doua generație se află pe platforma...

SNAP: Criminalitatea din transportul de mărfuri evoluează

Criminalitatea din transportul de mărfuri evoluează: grupările infracționale parcurg...

Piața muncii, la 9 luni: 160.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro

Primele 9 luni ale anului au adus 160.000 de...

Romanian Security Fair 2026 a luat startul în forță la ROMEXPO

Romanian Security Fair 2026 a început pe 14 octombrie,...

Colliers: Piața industrială și logistică încetinește cu 30%, în 2026

Piața industrială și logistică din România a încetinit, în...