O calatorie de placere la CARNAVALUL CARNAVALURILOR
Orice voiaj la Rio de Janeiro, fie ca e in timpul carnavalului sau nu, incepe cu drumul spre aeroportul Otopeni. Cum avionul decola la sapte fara ceva dimineata, plec de acasa pe la patru. Ce frumos se circula noaptea prin Bucuresti. Nefiind la volan, imi permit sa visez, mai ales ca ora e tocmai potrivita. Vis de sofer bucurestean. „Sa fie numai noapte in capitala noastra draga“. Pana la imbarcare, atipesc pe un scaun. Alt vis frumos. Se fuma, domne, se fuma, la barul de alaturi. Anuntul ca incepe imbarcarea ma aduce cu picioarele pe pamant. Dar, si la sol si in aer, adio tigara! Discriminat, ma urc in avion. Pana la Paris, e in regula. Repede spre avionul de Rio. Detectorul de metale nu suna a bine. Baietii de pe Charles de Gaulle ma pun sa ma descalt. Carnavalul abia incepe.
Unspe ore peste Atlantic, fara tabac si cu aerul conditionat suflandu-mi in freza. In compartimentul din spate, surpriza! Trupa de la Moulin Rouge, fete si baieti cu treninguri rosii inscriptionate cu galben, pe spate, cu numele celebrului stabiliment. Alta belea, camera video e in cala. Ce bine ar fi dat un filmulet cu mult ravnitele balerine facand coada la toaletele avionului, pe site-ul ZIUA! Alt vis neimplinit. In sfarsit, pe la amurg, respir aerul Braziliei. Ajung in microbuzul care ma va duce la hotel. Oau, ce cosmar! In aproape o ora, soferul reuseste sa parcurga cam un kilometru pana la intrarea in strada principala. Alt sfert academic ca sa se incadreze pe o banda. Soseaua lata, nu gluma, n-are trotuar. E marginita de gazon, pe care depasesc „smecherii de Rio“. Bref, drumul pana la hotel, cu toata infrastructura de vis a orasului, dureaza trei ore. La intoarcere, acelasi microbuz cu acelasi sofer, a ajuns de la hotel la aeroport in patruzeci de minute. Dar era putin dupa pranz. Trag concluzia, fara sa ma gandesc ca voi scrie asta intr-o revista adresata transportatorilor, ca pe la ei ar fi bine sa fie numai zi, iar pe la noi numai noapte.
Ce am fost sfatuit inainte
Pai, hai sa incep cu ce stiam. Ca am cazarea si micul dejun asigurate. Ca un bilet la una din noptile de pe Sambodrom incepe de pe la sase sute de dolari pe cap de spectator. Ca preturile pot fi de trei ori mai mari ca in restul anului. Una peste alta, ca e frumos rau, mai ales ca hotelul la care urma sa ma cazez are toate camerele cu vedere la Copacabana (ce cuvant miraculos).
Aflasem, intreband in dreapta si in stanga, ca e foarte indicat, atunci cand iesi din hotel, sa ai pe si la tine doar slipul si slapii, Ferentariul fiind un cartier extrem de prietenos pe langa marea metropola unde urma sa aterizez. Mai stiam ca pe vestita plaja misuna numai femei superbe, ca e plin de viitori ronaldinisori si pelisori, ca e raiul pe pamant. A, era sa uit, si ca e foarte indicat sa ai cash. Ca atare, mi-am achizitionat din Piata Vitan una pereche de bermude, cu buzunare, din fas pana sub genunchi, ca altfel nu stiu cum sa le zic la chestiile alea care, mai nou, inlocuiesc traditionalul slip. Cum o sa vedeti, nu mi-a folosit la nimic.
Ce am constatat
Ca Rio e, asa cum se spune, o chestie superba. Insa, cum se zice si despre tara noastra cu munti, vai, ape, mare, bogatii ale pamantului si ale perimetrului Pelican din platforma continentala, pacat ca e locuit.
Hai la plaja, dis de dimineata. Mama, ce arde! Hai, atunci, nitel in ocean. Hai, dar pe unde? Un furnicar de bronzati stau cu apa pana la buric, ca un zid prin care nu se trece. Impresia e ca nimeni nu misca. Doar vreo doi copilasi strica peisajul stropindu-se destul de lenes. Cu chiu cu vai, ma strecor. Dumnezeule! Sunt cel mai mare inotator cat vad cu ochii de pe Copacabana. Normal, eram si singurul. Fetele de pe Copacabana apar pe acolo, probabil, doar cand se filmeaza. In rest, plin de basoandre. O ultima constatare: nu e picior de bancomat pe strada.
Ce am patit
Exact ce m-am ferit din rasputeri sa nu mi se intample. Am fost jefuit la o aruncatura de bat de hotelul Mariott. In a treia zi de sejur, pe seara. Scot camera din geanta pe care o tineam pe burta, din considerente evidente, dau s-o duc la ochi… Bummmmm! Din spate ma loveste acceleratul de Ploiesti. Ma pomenesc strigand „Police, police!!!“, alergand pe nisip dupa un plavan cu camera mea in mana si un fuleu ca al cubanezului Juantorena, ce rupea pe vremuri la semifond. Aproape de apa, ma linistesc singur: Bai, acesta, mai vrei si un cutit in sale? Adio fotoreportaj cu trupa de la Moulin Rouge, pentru ca nu v-am spus ca am stat, culmea, in acelasi hotel. Motiv pentru care le pozasem din toate pozitiile. Ma gandesc ca hotul le va pune pe youtube, sa nu fi muncit degeaba. Slabe sperante, imi zic, dupa ce imi mai revin. Despre politia din Rio, numai de bine, dar este peste tot, numai unde trebuie, nu.
– Ce nu merita…
Sa dai o caruta de bani sa te inghesui pe Sambodrom, unde e mizerie in tribune si un aer imbacsit.Si atata amar de drum, sa-mi fie cu iertare!
– Ce merita…
Statuia lui Isus de pe Corcovado si „Capatana de zahar“.
Roland Catalin PENA
