Şantier în zona Piaţa Iancului-B-dul Pierre de Coubertin. Tramvaiele 55 dispar şi circulă autobuzele navetă 655

Primăria Capitalei deschide, sâmbătă, şantierul în zona Piaţa Iancului – B-dul Pierre de Coubertin, pentru modernizarea şi reabilitarea sistemului rutier şi a liniilor de tramvai de pe şoselele Iancului şi Pantelimon, astfel că tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuze navetă. RATB va reorganiza etapizat circulaţia mijloacelor de transport în perimetrul lucrărilor, în funcţie de înaintarea lor.

Dacă linia 55 de tramvaie se suspendă pe întreaga perioadă a executării lucrărilor, tramvaiele 46 vor funcţiona între terminalele Granitul şi Banu Manta, pe următorul traseu: Şos. Pantelimon, B-dul Ferdinand, Şos. Mihai Bravu, Şos. Ştefan cel Mare, B-dul Iancu de Hunedoara şi Şos. Iancului.

RATB a înfiinţat o linie-navetă de autobuze cu indicativ 655, ce va circula de la terminalul Stadionul Naţional, pe B-dul Pierre de Coubertin, Şos. Iancului, B-dul Pache Protopopescu, Str. Traian, până la Foişorul de Foc.

Circulaţia celorlalte vehicule în zona şantierului se va desfăşura restricţionat, cu devieri temporare, păstrându-se două benzi de circulaţie pe sens pe toată durata lucrărilor, informează Primăria Municipiului Bucureşti (PMB).

Investiţia este extrem de importantă, pentru că şoselele Iancului şi Pantelimon, artere principale amplasate în partea de Est a Capitalei, ce fac parte din axa de E-V a oraşului, asigură legătura între inelul principal al Bucureştilor şi DN 3, DN 2 şi Autostrada A2.

Potrivit proiectului de lucru, intră în reabilitare linia de tramvai, sistemul rutier, trotuarele, sistemul de iluminat public şi cel de management al traficului. Vor fi înlocuite, cu această ocazie, reţelele edilitare vechi, vor fi reamenajate spaţiile verzi şi se vor executa amenajări speciale pentru persoanele cu dizabilităţi.

Linia de tramvai va fi refăcută complet şi va avea o lungime totală de 8,622 km, cu racorduri cu străzile adiacente. Sistemul de evacuare a apelor pluviale va fi şi el modernizat, la fel ca sistemul de iluminat public pe întreg traseul.

Lucrările la şoseaua Iancului vizează partea carosabilă cu câte două benzi de circulaţie pe sens, zona centrală urmând să aibă o lăţime de 7 m şi destinată transportului public (tramvai şi autobuz), fiind denivelată faţă de restul carosabilului.

Vor fi amenajate 2 parcaje supraetajate, amplasate pe partea stângă, în spatele frontului de blocuri, acestea având o capacitate de circa 300 de locuri – în str. Dridu Georgescu şi str. Gheorghe Stănescu.

Lucrările la şoseaua Pantelimon presupun realizarea unei zone centrale, înierbată, destinată transportului public cu tramvaiul, delimitată de asfalt. Trama stradală va fi împărţită în aşa fel încât linia de tramvai va fi bandă unică pentru transportul public (tramvai, autobuz) şi bandă de urgenţă pentru vehiculele de intervenţie.

Carosabilul va avea 3 benzi pe sens, două zone laterale destinate circulaţiei pasive, care va cuprinde o zona verde (de 1 – 2 m), piste pentru biciclişti, spaţii parcare în lung sau în spic. Trotuarele vor fi de minim 2 metri.

În zona intersecţiei şos. Pantelimon – şos Vergului se va realiza un nod terminal multimodal, sub care va fi construită o parcare subterană de tip park&ride, cu aproximativ 450 de locuri, ce va fi în legătura directă cu viitoarea staţie de metrou ”Granitul”.

Terminalul include bucla de întoarcere a tramvaiului, peroanele, terminalul pentru mijloacele de transport auto periurban, pasaje de legătură între terminal şi trotuarele străzii, iluminat public şi mobilier urban şi introducerea în sistemul de management al traficului.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.