Însoţitorii pensionarilor circulă gratuit cu STB

Însoţitorii pensionarilor circulă gratuit cu mijloacele de Societății de Transport București (STB) – autobuze, troleibuze, tramvaie -, însă numai pe durata călătoriei în care se află împreună cu aceste persoane vârstnice.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

Primăria Capitalei, prin STB SA, a început, la 12 februarie a.c., procedura de distribuire a formularelor necesare pentru eliberarea abonamentelor de călătorie destinate pensionarilor care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun.

Conform HCGMB 839/2019, persoanele care sunt însoțitoare ale pensionarilor beneficiază de gratuitate pentru călătoria pe mijloacele de transport public pe raza municipiului București.

STB SA anunță că, până la eliberarea cardurilor pentru pensionari, însoțitorii lor pot circula gratuit, cu îndeplinirea cumulativă, de către pensionari, a următoarelor condiții:

– să aibă vârsta minimă de 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați;

– să aibă asupra lor documente de călătorie valabile (ultimul talon de pensie și cartea de identitate cu domiciliul stabil în București) și

– să confirme, în imediata sa apropiere, persoana care îndeplinește sarcina de însoțitor.

Persoanele însoțitoare beneficiază de această facilitate numai pe durata călătoriei în care îi însoțesc pe pensionari.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.