Noile Antos, Arocs şi Atego, oficial în România

Mercedes-Benz România a lansat noile sale modele, Antos, Arocs şi Atego, aliniate la Euro VI, gata să deservească distribuţia de marfă, dar şi segmentul de construcţii.

Evenimentul de lansare a celei mai avansate şi versatile game de camioane utilitare produse de către constructorul german s-a desfăşurat la Poiana Braşov, într un cadru fastuos, unde au fost prezenţi atât oficiali ai Mercedes-Benz România, cât şi clienţi din toate colţurile ţării. Noile staruri din familia vehiculelor comerciale Mercedes-Benz au fost lansate „la apă“ în cariera de piatră de la Bixad-Malnaş, judeţul Covasna, unde organizatorii au pregătit teste şi demonstraţii, participanţii având ocazia să vadă de ce sunt în stare.

Şantieristul de mâine

Arocs, model configurat special pentru transport în domeniul construcţiilor, ilustrează cât de puternic, robust şi eficient arată un vehicul pentru construcţii în 2013. Motoarele bazate pe tehnologia BlueEfficiency au un cuplu ridicat, o gamă de puteri cuprinsă între 238 CP şi 625 CP, un şasiu robust şi un design îmbunătăţit al suspensiei şi al şasiului. Prin diversitatea configuraţiilor, Arocs poate acoperi cerinţele oricărei activităţi, de la transport pe şantiere de construcţii (45% din activitatea de transport în construcţii, conform unui studiu realizat recent printre clienţii din domeniu din Europa), având o greutate maximă admisă de până la 41 t, până la transport materiale de construcţii (30%) şi transport beton (15%). În mod special, în domeniul betonului, Arocs propune varianta sa optimizată pentru greutăţi, „Loader“, având un volum al transportului de 8 mc. Arocs „Grounder“ vine în întâmpinarea clienţilor care doresc un nivel mai mare de stabilitate şi robusteţe pentru utilizarea off-road. Din punct de vedere al eficienţei şi grijii faţă de mediu, acesta beneficiază de tehnologii eco-friendly de control al emisiilor, în concordanţă cu Euro VI, şi de o reducere a consumului de combustibil de până la 5%.

Mărfuri grele, distanţe scurte

Fie că transportă produse alimentare, combustibil sau materiale de construcţii, cu o masă totală între 18 şi 26 t, Antos vizează sectorul distribuţiei regionale. Lansat în premieră mondială în septembrie anul trecut, Antos prezintă multe noutăţi în materie de design. Pentru a fi în concordanţă cu aria sa de utilizare, cel mai adesea spaţiul urban, Antos are un aspect foarte prietenos. În acelaşi timp, designul plat potrivit pentru transportul pe distanţe scurte îl transformă într-un vehicul robust. Cabina, cu o lăţime de 2,3 m, este disponibilă pentru modelul ClassicSpace în variante de lungime mică şi medie. Varianta medie este, de asemenea, disponibilă şi pentru cabina CompactSpace, specifică vehiculelor cu unitate de refrigerare independentă. Zona premium a habitaclului oferă şoferului un spaţiu confortabil de lucru. Instrumentele vehiculului sunt dispuse pentru a asigura o utilizare intuitivă şi la îndemână, iar volanul modern multifuncţional şi opţiunile generoase de ajustare a scaunului uşurează munca de zi cu zi a şoferului.

Dedicat distribuţiei

Noul Atego beneficiază de o serie de atribute specifice noului model de camion de tonaj mic, precum calitate ridicată, fiabilitate, durabilitate şi robusteţe. O mulţime de caracteristici şi măsuri tehnice noi îi conferă noului Atego un standard de eficienţă şi un caracter practic sporit. Capacitatea optimizată de montare a caroseriilor şi compatibilitatea ridicată cu mediul înconjurător reprezintă merite suplimentare, ce subliniază valoarea noului Atego şi îl transformă într-un adevărat criteriu de referinţă în distribuţia pe distanţe scurte. Noul Atego, dedicat segmentului de distribuţie uşoară şi medie, este dotat cu motoare BlueEfficiency Power cu patru şi şase cilindri şi o gamă de puteri între 156 CP şi 299 CP. Noutăţile gamei Atego: 42 de variante de modele de bază, patru cabine disponibile în trei variante de lungimi, ampatamente variate şi noul standard Euro VI. De asemenea, pentru activităţile auxiliare din domeniului construcţiilor, Atego este disponibil în varianta all-wheel drive. Noul design exterior îşi lasă amprenta, pornind de la bara de protecţie şi luminile diurne standard, de-a lungul liniilor aerodinamice elegante şi până la plafon, totul este nou, fluid şi caracteristic mărcii Mercedes-Benz. Lansarea locală a celor trei modele de camioane marchează întregirea gamei de produs Mercedes-Benz Trucks, pregătită pentru noua „eră Euro VI“ şi pune în lumina reflectoarelor, încă o dată, nivelul mărcii Mercedes-Benz în materie de tehnologii şi inovaţii.

Ovidiu Pintilie, Sales & Marketing Manager Trucks, Mercedes-Benz România:

„Mizăm pe avantajele acestor noi modele, pe fiabilitate şi eficienţă şi suntem încrezători că vor impresiona clienţii români din industriile cărora li se adresează. Ne bazăm pe faptul că piaţa din România a înţeles deja beneficiile tehnologiei avansate Euro VI, care se aplică tuturor modelelor din gama noastră de camioane: consum redus de combustibil şi noxe, eficienţă cu privire la costurile de operare, absenţa taxei de înmatriculare şi, bineînţeles, protejarea mediului.“

Harald Schmid, Senior Manager Sales & Marketing Trucks Daimler Central/Eastern Europe:

„Am observat că piaţa din România se adaptează rapid, în conformitate cu pieţele vest-europene, în ceea ce priveşte înţelegerea şi percepţia clienţilor despre avantajele noilor tehnologii, normele Euro VI şi importanţa camioanelor eco-friendly. Acest lucru reiese din cota mare de piaţă pe care Mercedes-Benz România o deţine în urma vânzărilor de camioane Euro VI.“

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.