Filtre rutiere pe unde ninge

IGPR a instituit filtre rutiere în zonele în care a început să ningă, pentru a verifica dacă maşinile sunt echipate corespunzător. Amintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. 

Poliţiştii acordă atenţie deosebită autovehiculelor cu greutatea de peste 3,5 tone, care trebuie echipate şi cu dispozitive antiderapante.

Neechiparea corespunzătoare duce la retragerea certificatului de înmatriculare şi la amenzi între 630 şi 1.470 de lei (9 – 21 puncte de amendă).

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să se informeze asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată, să evite acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.

De asemenea, este bine ca şoferii să aibă la ei o lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri.

Meteorologii anunţă că vremea se răceşte treptat, până în 6 decembrie şi apoi după 8 decembrie, când temperaturile maxime vor scădea de la 4-6 grade până la limita îngheţului, iar cele minime vor ajunge la -5…-3 grade. Vor fi ninsori şi lapoviţă în majoritatea zonelor ţării.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.