Oul sau găina, o dezbatere greu de finalizat

1

Discuțiile în cadrul grupului de lucru înființat la nivelul Ministerului de Finanțe, pe tema diurnelor, au demarat și se desfășoară cu multă energie…

Radu Borcescu, redactor șef Ziua Cargo

Aparent, lucrurile sunt simple: reprezentanții transportatorilor își doresc ca diurna să poată fi acordată în continuare șoferilor în transportul internațional, iar Ministerul Finanțelor și ANAF nu neagă acest drept legal.

Totuși, numărul firmelor de transport sancționate prin reîncadrarea diurnei ca venit salarial este în creștere și nu există nici o garanție sau, măcar, promisiune că vor înceta controalele pe această temă.

Să recapitulăm – autoritățile spun că este legal să acordăm diurnă șoferilor; întreaga industrie își plătește șoferii folosind acest instrument (să recunoaștem, foarte atractiv din punct de vedere fiscal); nu avem niciun element clar care să identifice cazurile în care diurna nu poate fi acordată șoferilor în transportul internațional; totuși, inspectorii ANAF au găsit interpretări care schimbă natura indemnizației… pentru ultimii cinci ani.

Taxele și impozitele calculate cu „generozitate”, la care se adaugă penalitățile, reprezintă sume imposibil de acoperit de către orice firmă de transport, indiferent de dimensiuni sau profitabilitate.

Discuțiile în cadrul grupului de lucru continuă și sunt prezentate diferite spețe și studii de caz, sunt invocate articole de lege și hotărâri ale instanțelor, însă este evident că ne învârtim, practic, în același cerc: firma de transport are dreptul să acorde diurnă dacă respectă legea, iar inspectorul fiscal are dreptul să reîncadreze diurnele ca venit salarial, dacă interpretează/consideră că legea nu a fost respectată. Ambele părți au argumente pertinente și convingătoare că dreptatea este de partea lor. Până la urmă, găina nu putea exista fără un ou din care să iasă. Pe de altă parte, nici oul nu putea apărea, fără o găină care să îl facă. Astfel, până la elucidarea misterului privind apariția oului și natura zburătoarei care l-a făcut, ar fi, probabil, înțelept din partea firmelor de transport să își autoevalueze cu grijă riscurile de natură fiscală și să își pregătească apărarea (în caz de nevoie).

Am putea spune, într-un moment de sinceritate, că evaziunea fiscală reprezintă o problemă majoră, în România, și transporturile nu fac excepție. De altfel, aceasta este principala cauză a tarifelor mici de transport, omniprezente pe piață, care, la un calcul elementar, descoperim că nu acoperă nici măcar costurile.

Rolul ANAF este să descurajeze acest fenomen și, tocmai de aceea, desfășoară acțiuni de control, țintind, în special, firmele riscante, conform analizelor pe care le realizează. Odată ajuns la firma controlată, ne putem imagina că un inspector cu experiență își va face o imagine legată de conformitatea fiscală a respectivului contribuabil, iar dacă această concluzie este nefavorabilă… Este firesc să caute cea mai simplă, eficientă și drastică metodă de sancțiune. Iar diurnele sunt „călcâiul lui Ahile” al firmelor de transport.

„Foarte bine”, am putea spune unii dintre noi. În sfârșit, ANAF s-a apucat de treabă și va face curățenia atât de necesară în acest domeniu. Pe de altă parte, ne întrebăm – chiar putem avea încredere deplină în pregătirea și bunele intenții ale autorităților?

Patronatele vor continua să preseze autoritățile, pentru a stabili cât mai precis situațiile în care diurna nu este permisă. În plus, se discută și despre proteste de amploare. Însă, până la un rezultat… Diminuarea riscului legat de controale pe tema diurnei reprezintă o nouă strategie pe care toate firmele de transport ar trebui să și-o însușească.

Astfel, prima poziție de apărare ar fi să te asiguri că firma ta nu intră pe lista companiilor cu risc ridicat, din punct de vedere fiscal. Fiecare manager/patron își cunoaște vulnerabilitățile, în acest sens ,și poate opera acele schimbări care să facă firma mai „de încredere”.

Totodată, modul în care sunt organizate firmele, din punct de vedere juridic, poate face diferența. O documentație clară, întocmită corect, bine încadrată din punct de vedere al legislației, are mari șanse să ducă la un rezultat pozitiv, în cazul unui control.

Dacă se ajunge, totuși, la control, nu vă bazați în exclusivitate pe „bun simț” și pe cutuma pieței. Chiar dacă marea majoritatea a firmelor de transport acordă diurnă șoferilor, acest aspect nu este obligatoriu să fie luat în seamă de inspector. Și nu este vorba despre rea voință, însă, fără suport de specialitate, există un risc iminent ca unele afirmații pe care le faceți să fie interpretate defavorabil și să contribuie la un rezultat nedorit.

Odată ajuns în instanță… Evident, avem, deja, cazuri câștigate și avocați care s-au specializat pe această speță. Probabil, în următoarea perioadă, vom asista la tot mai multe asemenea procese, cu rezultate favorabile firmelor de transport. Totuși, a apela la un avocat/consultant, înainte de a se ajunge la control și, eventual, proces în instanță, ar putea să vă scutească de numeroase neplăceri. Antreprenorii care au trecut prin acest calvar au șanse reduse să păstreze firma intactă. Și să o iei de la capăt înființând o altă firmă…

În contextul nemărginitei dezamăgiri la adresa autorităților, ar putea apărea și patroni care să se gândească serios să își mute firma într-o altă țară. Ar fi bine să gândiți pe îndelete o asemenea mișcare. Chiar și în acest număr al revistei, prezentăm un caz halucinant, prin care puterea statului poate strivi o firmă privată, cu opțiuni de apărare extrem de limitate și lente, ca reacție. Și este vorba despre o țară UE cu pretenții mult mai mari decât România, în materie de civilizație, respectarea legii și a cetățenilor.

Statul nu este un adversar cu care să poți lupta de la egal la egal, însă te poți pregăti. Dacă o faci destul de bine, sunt mari șanse să nu ajungi la luptă.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

Împreună mișcăm lucrurile!

1 COMENTARIU

  1. Este absolut scandalos sa avem niste incompetenti in toate ministerere implicate: transporturi, finante, justitie.
    Problema aceasta trebuia rezolvata demult si daca tot nu a fost rezolvata pana acum, Ministerul transporturilor trebuia sa ia actiunea in mana si sa conduca grupul de lucru pentru a o rezolva.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.