Traseele judetene vor fi atribuite in septembrie

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) a decis ca atribuirea traseelor judetene sa aiba loc in acest an, in luna septembrie. Metoda aleasa este una inedita, realizand o combinatie intre mai multe variante vehiculate in ultima perioada.

Practic, discutam despre preluarea prevederilor din mai multe acte normative (Legea 51, Legea 92), pastrandu-se totodata si principiul atribuirii electronice. Astfel, consiliile judetene vor trebui sa isi definitiveze programele de transport in cel mai scurt timp si in acest sens MDRAP a trimis o adresa in teritoriu. Oricum, cele mai multe judete au avut programul de transport gata inca de la inceputul anului, inainte ca atribuirea sa se blocheze. Ineditul sistemului dupa care se va realiza atribuirea este legat in primul rand de introducerea unei etape suplimentare atribuirii electronice. Este vorba despre o evaluare a operatorilor de transport, care vor trebui sa fie declarati eligibili de catre consiliile judetene. Acumularea de datorii la stat sau starea de insolventa ar putea fi criterii pentru care operatorii sa nu fie declarati eligibili.

Transportatorii eligibili vor putea participa la atribuirea electronica realizata tot de catre CNMSI. Criteriile de evaluare sunt asemanatoare cu cele stabilite initial (inainte de blocarea atribuirii la inceputul anului), astfel operatorii care au achizitionat deja autovehicule nu vor avea de suferit din punct de vedere al punctajelor obtinute. Insa apare in premiera un nou criteriu – tariful. Totusi, surse din cadrul MDRAP au precizat ca acest criteriu va avea o pondere mica asupra rezultatului final, fiind vorba despre un punct care se adauga la vechime. Datele privind parcul auto, precum si vechimea pe traseu vor fi puse la dispozitia CNMSI de catre Autoritatea Rutiera.

O alta noutate este faptul ca, in urma atribuirii electronice, operatorii vor primi contracte de delegare de gestiune si abia apoi ARR va elibera licenta de traseu.

In ceea ce priveste contractele de delegare de gestiune, va exista o forma cadru a acestora, utilizata la nivel national. Incepand cu noul program de transport judetean, toti transportatorii vor plati taxa catre ANRSC (Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice).

Etapele atribuirii

Pentru a participa la atribuire, operatorii vor trebui in primul rand sa depuna documentele de eligibilitate la consiliul judetean. O comisie va analiza documentele si va trimite catre CNMSI lista firmelor eligibile. Doar acestea vor putea participa la atribuirea electronica.

Daca pe un traseu vor depune oferte mai putin de trei firme, procedura de atribuire va fi reluata. Daca nici in cea de-a doua etapa nu sunt trei operatori care sa depuna oferte se va trece la atribuirea prin negociere directa. Practic, se atribuie traseul operatorului cu cel mai mare punctaj.

In cazul in care, pentru un traseu, nu sunt depuse oferte de catre nici un operator, la negocierea directa poate participa orice transportator eligibil. In schimb, daca au fost depuse oferte, dar nu s-a atins pragul minim de trei firme, la negocierea directa vor participa doar transportatorii care au depus oferte.

Actul normativ prevede si o perioada pentru contestatii, operatorii avand aceasta posibilitate doar pentru traseul sau traseele pe care au licitat.

Proiectul de lege va fi afisat pe site-ul MDRAP in cel mai scurt timp.

Amanare pentru transportul metropolitan Bucuresti

Ordonanta 30/2013 pentru prelungirea valabilitatii licentelor de traseu a fost votata in Parlament, iar Camera Deputatilor a decis prelungirea valabilitatii licentelor aferente traseelor dintre Bucuresti si localitatile din Ilfov pana la 30 iunie 2014. Astfel, este timp suficient pentru a se lua o decizie legata de modul in care se va desfasura transportul metropolitan in viitor. Oricum, pana la finalul acestui an, va fi dezbatut si finalizat noul program de transport privind zona metropolitana Bucuresti.

Atribuirea noului program de transport ar trebui sa aiba loc anul viitor, probabil tot electronic, cu ajutorul CNMSI.

Surse din cadrul AMTB au afirmat ca este foarte probabil ca vechimea pe traseu sa dispara din randul criteriilor de departajare. Vor fi solicitate mijloace de transport urban, iar calitatile autovehiculelor sunt cele care vor face diferenta. Si in acest sens sunt trei principii care vor sta la baza evaluarii autovehiculelor: confortul pasagerilor, siguranta si poluarea.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.