Unde s-a produs ruptura?

Mă tot întreb, de ceva vreme, lucrul asta: „unde s-a produs ruptura?”. Ce s-a întâmplat cu relația dintre transportatori și șoferi? Unde s-a greșit? Cine-o fi de vina? Însă, în ultimele zile, aceste întrebări nu mi-au mai dat pace deloc.

Monica Derecichei

Am postat un anunț de angajare șoferi pe diverse grupuri de specialitate, pentru o mare companie de transport. Ce a urmat? S-a adunat toata frustrarea din lume într-un singur loc. Bun, dar, totuși, unde s-a produs ruptura?

Ruptura s-a produs acum mulți, mulți ani, vreo 10-12 aș spune, când exista un surplus de șoferi pe piață, iar companiile nu ofereau respect, decență, valoare și, în multe cazuri, nu plăteau legal, și nici competitiv. Aici s-a produs ruptura, iar acum șoferii își iau doar revanșa, pe sistemul „așa cum v-ați comportat voi cu noi, așa o facem noi acuma”. Se refulează frustrările.

Înainte ca orice companie să spună că nu sunt oameni pe piață, trebuie să își pună câteva întrebări.

Ce sunt dispus să fac? În ce sunt dispus sa investesc? Ce soluții există la această criza? Câți oameni din companie au plecat mai deștepți de cum au venit și cum am contribuit eu la asta? Câți oameni au plecat mai motivați, mai încrezători față de cum au venit și câți au plecat trântind ușile? Cum a contribuit compania la asta?

Posibile soluții

Câteva din soluții sunt să formam traineri în interiorul companiilor și să dam șanse începătorilor și femeilor. Am, în inboxul meu, zeci de mesaje de la începători sau de la femei care își doresc să facă această meserie, însă nimeni nu le dă o șansă, sau sunt extrem de puțini cei care sunt dispuși să le-o ofere. De ce? Pentru că nu sunt dispuși la eforturi și la costuri suplimentare. Încă există companii de transport, în România, care nu au angajat nicio femeie și nici nu sunt dispuse să o facă.

Deseori, companiile se plâng că oamenii vor totul de-a gata. Dar nu la fel fac și companiile? Exact, vor doar șoferi experimentați, dar, cumva, trebuie să uităm asta și să începem să ne focusăm pe alternative și soluții.

Importanța HR

Un alt aspect este și imaginea companiilor, care nu este una tocmai bună. Vrei talent? Investește în oamenii tăi și investește în soluții alternative, investește în învățare continuă și în consultanță de specialitate.

Nu poți aștepta ca alții să facă acest efort și tu doar să culegi roadele. Observ companii care stau la pândă să vadă ce face concurența și… hop!… cum a făcut ăla, fac și ele o „struțocămilă”. De ce? Pentru că nu știu întregul concept și nu știu întreaga strategie, ci doar câteva frânturi, auzite din piață.

Oamenii nu au fost valorizați, au fost concediați la prima greșeala și nu li s-a dat drept la replică, pentru că „mai erau 100 la poarta”, iar, acum, asta s-a schimbat. Acei oameni, acum, ne disprețuiesc pe noi, cei din HR, pentru că noi am fost cei care le-am dat vestea, cei care le-am dat documentele la semnat, cei care am făcut oferte de salariu în care nu credeam. Ei nu știu că noi știm exact ce își doresc oamenii, că ne zbatem pentru ei, însă este foarte dificil, atunci când managementul companiei vede doar cifre, costuri si bugete. Oamenii nu știu câtă munca e în spate, ei cred că ei muncesc din greu și noi suntem doar niște „doamne care beau cafea, în birou, la aer condiționat”.

Apoi, companiile încă nu au înțeles de ce au nevoie de HR și de ce ar trebui să asculte de un reprezentant HR. S-au dus vremurile în care angajaților li se comanda ce să facă; trăim vremuri în care oamenii vor să aibă un cuvânt de spus și să fie implicați în procesul decizional, însă există încă mulți oameni de HR și multe companii care nu înțeleg acest lucru.

De aici cred eu că vine ruptura, de la modul cum au fost tratați oamenii, atunci când „erau încă 100 la poartă”… iar, acum, culegem doar ce am semănat.

Monica DERECICHEI

HR Consultant

monica@remarkableconsulting.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.