UPGRADE INNOTMS: Funcțiuni noi, pentru un profit mai mare

TMS-ul este, încă, la început de drum în România, fiind mai puțin utilizat decât sistemele de telematică. Perspectivele de dezvoltare sunt, însă, foarte bune. Feedbackul celor care au implementat, deja, o astfel de soluție este foarte bun. Iar un business sustenabil în transporturi nu mai poate ocoli digitalizarea. Despre lucruri bine făcute și oportunități în zona IT, am stat de vorbă cu Levente Gall, reprezentantul innoTMS în România.

Levente Gall

ZIUA CARGO: Soluția innoTMS pentru managementul transporturilor este disponibilă, în România, de la începutul acestui an. Cum considerați că a fost primită de către transportatorii români?

Levente Gall: Deși este disponibilă pentru clienți de anul acesta, am adus innoTMS în România încă din 2021 și am avut aproape un an și jumătate de adaptare pentru clienții locali. S-au făcut traducerea softului, integrările necesare pentru programele de contabilitate de aici și integrările cu firmele de telematică, aceștia sunt pași absolut necesari. În rest, integrările cu alți furnizori de combustibil și taxe de drum, de exemplu, erau valabile, fiind vorba de servicii disponibile la nivel global.

Cum se diferențiază transportatorii români de cei europeni, când vine vorba despre digitalizarea operațiunilor?

Piața din România nu este, încă, familiarizată cu noțiunea și rolul TMS-lui. Cei care află despre TMS și încep să se informeze îi înțeleg rapid utilitatea și aleg un furnizor. Companiile care nu au făcut, încă, acest pas nu sunt suficient de mature și nici nu dispun de informații de calitate despre cum funcționează și cum adaugă TMS valoare activității de transport.

Sigur că, dacă ne uităm la Occident, digitalizarea este mult mai răspândită și majoritatea firmelor de transport lucrează cu TMS. Firmele românești care fac transport comunitar sau internațional sunt la curent cu astfel de soluții și au nevoie de ele, pentru că partenerii din străinătate le folosesc deja. Și șoferii străini sunt mai familiarizați cu rolul pe care îl au în procesul operațional și folosesc cu ușurință tehnologia modernă.

Dispecerii și echipele de management din străinătate nici nu mai concep, azi, funcționarea unei firme de transport fără un TMS.

De exemplu, este esențial ca, atunci când faci planning, să ai imediat și taxa de drum, respectiv numărul de kilometri aferenți fiecărui camion, pentru traseul ales. În absența lor, costurile variabile nu pot fi calculate, iar aceste „zone gri” pot avea un impact negativ asupra performanței businessului.

La nivelul UE, avem un boom al pieței TMS, datorită creșterii complexității lanțurilor de aprovizionare și a nevoii de a avea o mai bună vizibilitate și control asupra operațiunilor. Probabil, cele mai mari creșteri se văd în Germania, Franța, Olanda, cu o infrastructură logistică foarte dezvoltată.

În Ungaria, penetrarea TMS este mai pronunțată, cel puțin 50% din transportatori având un astfel de soft. Cu cât flota este mai mare, cu atât este mai probabilă folosirea unui tip de TMS. Statisticile arată că 85% dintre companiile cu peste 50 de camioane au implementată o soluție TMS.

Ca o concluzie, cred că schimbarea a început și la noi, chiar dacă mai timid, și efectele nu vor întârzia să apară, pentru că TMS este, categoric, un „game changer”, care le dă transportatorilor avantajul competitiv de a avea operațiuni mai eficiente, cu costuri mai mici și, în final, o mai bună performanță.

La mai puțin de un an de la lansarea pe piața locală a soluției innoTMS, anunțați funcționalități noi. Care sunt acestea și cum ajută la îmbunătățirea performanței unei companii din domeniul transporturilor?

TMS este o soluție digitală, scalabilă permanent, iar innoTMS se actualizează continuu, pentru a le oferi clienților cele mai eficiente instrumente de management al operațiunilor. Noutățile acestui an sunt complexe și oferă transportatorilor mai multe pârghii pentru optimizarea activității de zi cu zi. Le voi explica în detaliu în cele ce urmează.

Raportul de profitabilitate pe cursă într-o versiune nouă…

…regândită total, pe baza unei tehnologii noi, cu restructurarea totală a datelor și cu diferite totalizatoare. Rolul de bază al acestui raport este să furnizeze date concrete referitoare la venituri și cheltuieli, respectiv care este profitul pentru fiecare cursă în parte. Cu ajutorul integrării cu furnizorul de telematică, sistemul determină cu precizie distanța și durata exactă a cursei.

O altă misiune a acestui raport este să ofere o imagine pe o anumită perioadă, cu date atât despre clienți, șofer, cât și despre camion, ceea ce face posibilă analiza profitabilității cursei din mai multe perspective și identificarea mai ușoară a vulnerabilităților. Element esențial, pentru că, în domeniul transporturilor, este vital să elimini sau să renegociezi cursele mai puțin profitabile. O situație des întâlnită este aceea când două curse cu aceeași distanță și cu aceleași venituri au profitabilitate diferită, motivul fiind timpii de realizare diferiți, adică cheltuielile (cele care sunt bazate pe timp, gen leasing, CASCO, asigurări etc.) sunt repartizate raportat cu durata cursei.

La fel de important, noua versiune le oferă transportatorilor, la un click distanță, o sinteză a activității corespunzătoare fiecărui client.

Nu în ultimul rând, toate aceste date se regăsesc într-un design modern, cu widget-uri, interfață mai user-friendly, mai ușor de înțeles și vizualizat, toate datele putându-se exporta în format Excel.

Automatizarea comunicării privind statusul mărfurilor

Tot mai adesea, expeditorii occidentali solicită automatizarea statusului mărfurilor lor. Cu alte cuvinte, atunci când șoferul apasă statusul încărcat/descărcat, este trimis automat un email de notificare, în timp real, cu un text predefinit, în orice limbă, care conține toate informațiile relevante pentru expeditori – numărul camionului, numele șoferului, tipul mărfii, statusul, ora, minutul), fără nicio intervenție a dispecerului.

Nivel superior de planificare a rutelor în innoTMS

Soluția de planning bazată pe motorul PTV map&guide, realizată în urmă cu 2 ani, a beneficiat de un upgrade foarte important, astfel încât utilizatorii innoTMS pot parametriza personalizat algoritmul de planificare. Unul dintre acestea este că se iau în calcul toate drumurile închise pentru reabilitare sau construcții, blocate provizoriu. Alt beneficiu este că rutarea poate fi făcută cu diferite profiluri (de ex. preponderent autostrăzi). Toate acestea se traduc prin economie la fiecare cursă.

Integrarea mult-așteptată cu softul de navigare pentru camioane Sygic

În mod ideal, datele planificate în prealabil pentru efectuarea unei curse, de către dispeceri, trebuie să fie respectate fidel de către șoferi și mă refer aici, de exemplu, la distanță, traseu etc. Lucru absolut posibil, acum, prin integrarea innoTMS cu aplicația de navigare SygicTruck Navigator, care poate prelua exact același traseu pe care l-a planificat dispecerul. Una dintre problemele de care se plâng transportatorii este că apar mereu diferențe între rutele planificate din dispecerat și cele realizate, în realitate, de către șoferi, iar noi am reușit, cu această funcționalitate, să eliminăm acest dezavantaj.

Digitalizarea are o dinamică ultrarapidă. innoTMS pare că este în modul fast-forward. La ce alte soluții noi să se aștepte transportatorii?

Așa este, avem, deja, în dezvoltare soluții inovatoare, prin care regândim procesul de facturare, astfel încât să se desfășoare și mai automatizat. De exemplu, după validarea unei comenzi de transport – având în vedere că toate datele necesare sunt preconfigurate – crearea facturii, respectiv trimiterea acesteia pe e-mail către client să se întâmple complet automat.

De asemenea, cu o preconfigurare, este posibilă trimiterea automată a notificărilor/somațiilor de plată, fără intervenție manuală.

Cea mai interesantă dezvoltare este, probabil, integrarea timpilor de conducere din tahograf în modulul planificare.

Care sunt beneficiile soluției innoTMS pentru o companie de transport? Cum ajută la operaționalizarea businessului?

Voi descrie pe scurt cele mai relevante beneficii ale sistemului innoTMS. În primul rând, este cloud-based, ceea ce elimină grija și responsabilitatea transportatorului legate de echipamente hardware și permite accesarea informațiilor din orice locație care dispune de o conexiune Internet. Soluția permite, de asemenea, actualizarea în timp real a informațiilor și accesul tuturor utilizatorilor la cele mai recente informații. Sistemul permite inclusiv planificarea optimă a resurselor și a rutelor, trimiterea rutelor către șofer, care le poate accesa pe tabletă, dar și integrarea cu sistemul GPS și compararea rutelor planificate cu cele realizate, de fapt.

Sunt digitalizate activități precum facturarea, analiza și raportarea costurilor și este posibilă preluarea tranzacțiilor – taxe și alimentări – de la toți furnizorii. De asemenea, sistemul livrează date de evaluare a diverselor curse, permițând eliminarea celor cu profit redus și face posibilă comparația dintre consumuri: alimentările de la furnizori de combustibil vs. alimentări din telematică.

Soluția este integrată cu softul de contabilitate și permite trimiterea de notificări și somații către clienții cu restanțe. Șoferii dispun de o aplicație pe care primesc datele esențiale necesare desfășurării în condiții optime a cursei: ruta exactă, trimiterea statusului comenzii, scanarea CMR direct la comandă etc.

innoTMS realizează și raportul de profitabilitate EBITDA și oferă o imagine de ansamblu a activităților operaționale în derulare.

Odată familiarizați cu funcționarea sistemului, operațiunile companiei de transport sunt mult simplificate, procesele mai transparente și mai ușor de urmărit și verificat. 

Ce feedback aveți de la clienți? Ce consideră cel mai util la innoTMS?

În general, clienții recunosc competitivitatea puternică a soluției noastre, la nivel european. Aceștia apreciază mai ales faptul că innoTMS este singurul soft care redă o imagine clară a profitabilității curselor, iar analiza acestui criteriu permite, mai departe, adaptarea operațiunilor și reducerea numărului curselor mai puțin profitabile. Clienții ne-au mai spus că, odată cu integrarea innoTMS, au dispărut erorile umane, pentru că au fost înlocuite operațiunile derulate manual, a scăzut volumul de muncă administrativă, a crescut productivitatea angajaților, și în general s-au eliminat pierderile prin optimizarea rutelor.

Ați fost, mulți ani, CEO WebEye Romania, lider în telematică. Cum a fost trecerea la TMS? Care sunt provocările cu care vă confruntați de când v-ați asumat acest nou rol?

Simt multă asemănare între cele două domenii, din 2 motive. Unul este că, la fel ca acum, când lucram la WebEye am avut același rol, de a aduce și promova soluția în România. Era o piață nouă, încă reticentă la schimbarea radicală adusă de telematică, iar eu am făcut parte din acest proces de creștere, de dezvoltare pe piață, pas cu pas.

Retrăiesc, cumva, acest proces, astăzi, într-un rol diferit, e drept, însă am marele avantaj de a avea de-a face cu un produs de ultimă generație, foarte competitiv, de aici și cea de-a doua asemănare, pentru că și soluția WebEye era una de calibru.

Avantajul, de data aceasta, este că am ajuns să cunosc foarte bine industria și să fiu conectat cu marile companii, așa încât am toată încrederea că vom reuși să avem rezultate frumoase împreună.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.