Guvernul a tăiat 6,2 miliarde lei din bugetul Transporturilor

Prima rectificare din acest an a Bugetului de Stat a fost aprobată de Guvern în 13 septembrie prin Ordonanță de urgență, cu tăieri masive la investiții, exact în ziua în care Banca Națională a României (BNR) a anunțat că investițiile străine directe au scăzut cu 17,22% în primele 7 luni față de aceeași perioadă a anului trecut. 

Premierul Mihai Tudose și ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa

Bugetul Ministerului Transporturilor, aprobat în februarie la 13,761 miliarde de lei, a fost aproape înjumătățit la rectificare: 6,249 milioane lei i-au fost amputați dintr-un foc.

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a precizat că sumele diminuate sunt aferente proiectelor cu finanțare din fonduri europene: “Această tăiere a fost motivată de aprobarea cu întârziere a bugetului de stat pe anul 2017, de faptul că s-au întârziat procedurile de achiziție, și de aceea a determinat un grad redus de execuție bugetară pe primele 8 luni. Autorizarea Autorităților de Management a întârziat foarte mult posibilitatea ordonatorilor principali de credite de a iniția proiecte și de a cheltui acești bani”.

Alt minister care a pierdut o sumă impresionantă – aproape 2 miliarde de lei – este cel al Dezvoltării Regionale.

Iată precizările Executivului:

“Diminuările bugetare au fost operate, în principal, de la:

  • Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (-1.980 milioane lei),
  • Ministerul Transporturilor (-6.249,1 milioane lei),
  • Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (-303,4 milioane lei),

în principal din sumele aferente proiectelor cu finanțare din fonduri europene, motivat de aprobarea cu întârziere a bugetului pe anul 2017, întârzierea procedurilor de achiziție, ceea ce a condus la un grad redus al execuției bugetare pe primele 8 luni din acest an.

La ministerele la care au fost operate diminuări ale creditelor bugetare nu au fost reduse corespunzător și creditele de angajament, astfel încât să nu fie afectat  procesul de contractare a proiectelor finanțate din fonduri europene și a lucrărilor de investiții.

Diminuarea are în vedere doar creditele bugetare (cash) ce nu mai pot fi utilizate în următoarele 4 luni.

De asemenea, în bugetul Ministerului Finanțelor – Acțiuni generale, au fost incluse credite de angajament în sumă de 638 milioane lei pentru Programul “Ajutoare de stat pentru finanțarea proiectelor pentru investiții”, în vederea demarării procesului de selecție a beneficiarilor de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie”.

Ministrul Finanțelor admite că sunt colectări mai mici cu 1,3 miliarde de lei

“Prin rectificarea bugetară, veniturile au fost actualizate ținând cont de încasările realizate pe primele șapte luni, precum și de măsurile legislative aprobate în cursul acestui an. Astfel, unele componente ale bugetului general consolidat au înregistrat diminuări ale veniturilor și dau exemplul bugetului de stat, cu minus 1,326 miliarde lei, iar alte bugete au înregistrat majorări ale veniturilor. Amintesc aici bugetul asigurărilor sociale, cu plus 663,1 milioane lei, bugetele locale, cu plus 1,979 miliarde lei, rezultând pe sold un plus de venituri de 1,06 miliarde lei, deci o rectificare pozitivă. Cheltuielile bugetului general consolidat se majorează pe sold cu 1,705 miliarde lei”, a spus Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor, în deschiderea ședinței Guvernului.

La final, comunicatul Executivului nu amintește niciun moment despre colectările mai mici:

“Prima rectificare a bugetului pentru 2017 a fost aprobată astăzi de Guvern în condițiile înregistrării unei creșteri economice de 5,8% pe primul semestru, ceea ce a determinat o creștere a PIB cu 21,9 miliarde lei, conform estimărilor Comisiei Naționale de Prognoză, de la 815,2 miliarde lei la 837,1 miliarde lei.

Veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 1.060,7 milioane lei, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 1.705,2 milioane lei, iar deficitul bugetar se menține la 2,96% din PIB, potrivit metodologiei cash.

Toate instituțiile publice au asigurate integral fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

De asemenea, prin rectificarea bugetară se asigură plata majorărilor salariale pentru diferite categorii de personal din sistemul bugetar aprobate în acest an, extinderea acordării bursei studenților pe toată durata anului universitar, derularea Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation-România”, începerea selecției beneficiarilor de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, plata în avans a fondurilor de sprijin pentru agricultori.

Prin rectificarea bugetului pentru acest an se asigură fonduri suplimentare, după cum urmează:

  • Sumele suplimentare alocate bugetelor locale, per sold, sunt în sumă de 680,1 milioane lei, în principal, pentru:

·       Plata salariilor, sporurilor, indemnizațiilor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar – 350 milioane lei
·       Finanțarea cheltuielilor centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap – 87,8 milioane lei
·       Plata indemnizațiilor însoțitorilor persoanelor cu handicap – 110,9 milioane lei
·       Finanțarea Programului pentru școli (prin care se distribuie preșcolarilor și elevilor din clasele I-VIII fructe, legume, lactate și produse de panificație) – 75,0 milioane lei
·       Susținerea sistemului de protecție a copilului – 78 milioane lei
·       Servicii de salvamar – 2,4 milioane lei

  • Ministerului Sănătății  i-a fost asigurată suplimentar  suma de 431 milioane lei pentru plata personalului, în principal pentru personalul medical din unitățile sanitare.
  • La Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au fost majorate fondurile cu 1,8 miliarde pentru schemele de plăți directe pe suprafață. Aceste sume vor  asigura integral plata în avans pentru înființarea culturilor în anul 2018. Totodată, se va asigura cofinanțarea proiectelor depuse în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 finanțate din FEADR.
  • La Ministerul Afacerilor Interne s-au alocat suplimentar 1,2 miliarde lei pentru:

·       asigurarea drepturilor salariale și de pensii militare de stat polițiștilor
·       asigurarea mentenanței în vederea menținerii în stare operațională a aeronavelor
·       achiziția de echipamente de protecție pentru polițiști

  • La Ministerul Mediului de Afaceri, Comerț si Antreprenoriat s-au alocat suplimentar, în completarea fondurilor europene (500 de milioane lei) pentru Programul Start-up Nation, suma de  250 milioane lei.
  • La Ministerul Muncii și Justiției Sociale s-a asigurat suma de 795 milioane lei aferentă pensiilor și drepturilor de asisteță socială.
  • La Ministerul Finanțelor Publice – Acțiuni Generale s-a asigurat suma de 2.464 milioane lei pentru prefinanțarea de la bugetul de stat în cazul indisponibilității temporare a fondurilor europene.

Rectificarea bugetară nu generează influențe asupra bugetului Ministerului Apărării Naționale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.