ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Proiect legislativ: Polițiștii să nu-i mai vâneze pe șoferi

Data:

Un proiect legislativ menit să-i împiedice pe polițiștii rutieri să nu-i mai vâneze pe șosele pe șoferi, dar și să nu-i mai oprească fără motiv, plus alte prevederi, a fost depusă la Parlament de deputatul PNL Ion Bălan.

Parlamentarul este nemulțumit de faptul că pe drumurile naționale au apărut mașini de Poliție neinscripționate.

Ion Bălan a fost oprit de o astfel de mașină. “Fiind în drum dinspre Suceava spre Iaşi, undeva o maşină roşie ne făcea din faruri. Ne-am dat în dreapta crezând că vor să ne depăşească, pentru ca apoi să aflăm că e poliţia rutieră în acea maşină şi avea montat un radar”, a declarat liberalul, la Parlament.

Deputatul PNL este susținut și de colegul său de la PSD Sorin Bota, care propune, la rândul său, ca în toate localităţile să fie introdusă aceeaşi limită de viteză – “ori 50 de kilometri pe oră, ori 70 de km”.

Totodată, Bota vrea adoptarea modelului din Beijing a principiului „Nu deranjezi, nu eşti amendat”. „Acolo sunt 22 de milioane de locuitori într-un singur – România nu mai are 22 de milioane de locuitori -, iar dacă nu îi deranjezi pe ceilalţi, Poliţia nu te sancţionează.

Proiectul legislativ depus în Parlament urmează să parcurgă lungul traseu pentru adoptare.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

RDW privind taxarea camioanelor în Țările de Jos

Țările de Jos vor introduce, de la 1 iulie,...

Dacia Sandriders continuă ofensiva W2RC în Argentina

Dacia Sandriders pornește într-o adevărată misiune de explorare în...

Călătorie cu trenul Leon, dedicată cosmonautului Dumitru Prunariu

Din toate colțurile lumii, reuniți la bordul trenului Leon,...

Raben: Volatilitatea valutară – ce soluții există pentru operatori

Episodul volatilității valutare a fost resimțit puternic în industria...

NRF a inaugurat noul depozit din România

NRF, furnizor de piese pentru răcirea motorului și sisteme...

Termen-limită pentru depunerea situațiilor financiare pe 2025

Companiile din România mai au la dispoziție doar două...

MHS Truck & Bus are director interimar de vânzări vehicule comerciale noi

MHS Truck & Bus, distribuitorul unic al mărcilor MAN...

Ford Pro se bazează pe software și servicii

Ford Pro, liderul pieței de vehicule comerciale din Europa...