CCIB reia tradiția organizării Topurilor de sector

După 14 ani, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) reia tradiția organizării etapei pe sector a Topului firmelor din Capitală.
Astfel, începând cu anul acesta, laureații vor fi primiți în eleganta și rafinata Aulă Carol I din Palatul CCIB, pentru a sărbători împreună performanțele lor în afaceri, a anunțat Biroul de Presă al CCIB. 

Seria de evenimente va fi deschisă miercuri, 20 septembrie, cu Topul firmelor din sectorul 3, organizat cu sprijinul Primăriei. La Gala de înmânare a premiilor participă, alături de manageri ai celor mai performante companii din sector, reprezentanţi ai administraţiei locale, dar și ai unor organizaţii neguvernamentale.

Laureaţii topului au fost stabiliţi conform unei metodologii complexe și riguroase, aplicate unitar la nivelul sistemului cameral. În stabilirea clasamentelor finale au fost luaţi în calcul indicatori precum: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane și al capitalului angajat, calculaţi în baza a 16 elemente extrase din situaţiile financiare depuse de companii la Ministerul Finanţelor Publice şi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Anul acesta, la nivelul sectorului 3 premiem 3.529 de firme, respectiv 30% din cele care au îndeplinit criteriile de eligibilitate la nivelul acestei unități administrativ-teritoriale. În ceea ce priveşte structura pe domenii de activitate, cele mai multe companii premiate de Camera bucureşteană în sectorul 3 activează în domeniul serviciilor (37,2% din total), fiind urmate de firmele din domeniul comerţului (30,4%) şi de cele cu profil industrial (13,3%). Construcţiile concentrează 7,8% dintre firmele premiate, cercetarea-dezvoltarea şi high-tech-ul – 5,7%, turismul – 4,5%, în timp ce doar 1,1% provin din agricultură, silvicultură şi pescuit. Pentru realizarea unui clasament cât mai obiectiv, în cadrul fiecărei grupe sunt premiate companiile pe cinci clase de mărime: întreprinderi foarte mari, mari, mijlocii, mici si microîntreprinderi.

Dintre cele 823 de firme care s-au calificat pentru a primi trofeul de excelenţă pentru clasarea, timp de cinci ani consecutiv, pe primele trei poziții ale Topului firmelor din București – etapa pe municipiu, 154 de firme (18,7%) sunt din sectorul 3.

Etapa pe sector a Topului firmelor din București va continua conform următorului calendar:
– Topul firmelor din sectorul 6 – 27 septembrie 2023
– Topul firmelor din sectorul 4 – 5 octombrie 2023
– Topul firmelor din sectorul 1 – 11 octombrie 2023
– Topul firmelor din sectorul 2 – 18 octombrie 2023
– Topul firmelor din sectorul 5 – 1 noiembrie 2023

Topul firmelor din București, eveniment de referință pentru mediul de afaceri al Capitalei, ajuns la cea de a XXX-a ediție, va avea loc miercuri, 25 octombrie 2023.

Firmele participante la Galele de premiere la nivel de sector și municipiu au oportunitatea de a fi incluse în: Catalogul Excelenței (ediție tipărită), Catalogul „Topul firmelor din București” (tipar și electronic), precum și în Catalogul dedicat laureaților la nivel de sector (e-paper).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.